Cetătean indian cu pașaport grecesc fals, depistat la P.T.F. Cenad
Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Cenad au depistat un cetățean indian, care a încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, folosindu-se de un document de călătorie grecesc fals.
Director de Cancelarie nou la Institutia Prefectului - Judetul Caraș-Severin
Prefectul județului Caraș-Severin, doamna Florența – Maria Albu, a emis ordinul de numire în funcția de Director al Cancelariei Prefectului a domnului Ovidiu Rădoi.
Din trecutul domnului Ovidiu Rădoi, putem menționa că:
Ministerul Sănătății a lansat astăzi, 9 ianuarie 2020, proiectul pilot care permite pacienților cu tuberculoză, necontagioși, să fie tratați și în sistem ambulatoriu.
Acesta vizează diagnosticarea și tratarea exclusiv în ambulator a anumitor categorii de pacienți cu tuberculoză, va fi derulat în București, în perioada
La Universitatea "Eftimie Murgu" din Reșița, printr-un proiect competitiv privind Învățământul Secundar (ROSE) al Ministerului Educației și Cercetării (Schema de Granturi pentru Universități - Centre de învățare (SGCU-CI), cu fonduri de la
In urma unui apel 112, pompieri din cadrul Detasamentului de Pompieri Resita, au actionat de urgenta in cazul a doua persoane posibil intoxicate cu monoxid de carbon,
Fermierii depun la APIA Cererile de plată pentru rambursarea ajutorului de stat pentru cantitățile de motorină aferente trimestrului IV al anului 2019
genția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează potențialii beneficiari că până la data de 31 ianuarie 2020 inclusiv, se depun Cererile de plată pentru rambursarea ajutorului de stat pentru cantitățile de motorină achiziționate și utilizate în agricultură, aferente perioadei
Șase cetăteni străini, opriți la frontiera cu Ungaria
Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Sânnicolau Mare, județul Timiș, au depistat șase cetățeni din Palestina, Algeria, Siria și Maroc, toți solicitanți de azil în România, care au încercat să treacă ilegal frontiera înUngaria, pe jos.
Actualizări privind vaccinarea obligatorie împotriva polio-virusurilo
Ministerul Afacerilor Externe informează că Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a transmis decizia privind prelungirea măsurii de extindere a stării de Urgență de Sănătate Publică de Importanță Internațională (USPII) în urma evaluării recente cu privire la pericolul de răspândire a virusului polio sălbatic și/sau derivat din vaccin, actualizând lista cu țările pentru care se cere obligatoriu vaccinarea antipoliomielită astfel:
Scaune eco, la cea de-a III-a editie a expozitiei ,,Sit with me"
A devenit deja o tradiție ca, la începutul lunii ianuarie, studenții Facultății de Arhitectură și Urbanism a Universității Politehnica Timișoara să organizeze, în holul central al Bibliotecii UPT, o expoziție de scaune creative, originale, atipice, în cele mai diverse forme, culori și materiale.
Trei cetăteni afgani,opriți la frontiera cu Ungaria
Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Sânnicolau Mare, județul Timiș, au depistat trei cetățeni afgani, solicitanți de azil în România,care au încercat să treacă ilegal frontiera înUngaria, pe jos.
În această dimineață, la intersecția DJ 581 cu DC 75, la ieșire din localitatea Lupac, s-a produs un accident rutier, în care a fost implicată o autospecială de
Peste 20.000 de articole pirotehnice, în valoare de aproximativ 4.000 de lei, au fost indisponibilizate de polițiștii cărășeni, în cadrul acțiunii naționale ,,Foc de Artificii”. Din cauza nerespectării legislației privind articolele pirotehnice, în Caraș-Severin, 3 persoane au suferit vătămări.
Creștinii ortodocși de rit vechi, după calendarul Iulian, din Romania – sarbi, bulgari, lipoveni, ucraineni, moldoveni, rusi, etc – sarbatoresc. In Banat traiesc aproximativ 40.000 de credinciosi ortodocsi de rit vechi. In Romania, adeptii bisericii ortodoxe de stil vechi isi impartasesc credinta in peste 100 de biserici, schituri si manastiri pe rit vechi. În România trăiesc peste un milion de adepți ai Bisericii Creștin-Ortodoxe de Stil Vechi, îndeosebi ruși lipoveni și sârbi.
Sărbătoarea Sfântului Ion - La multi ani celor care poartă numele Sfântului ION!
Ziua Sfântului Ion Botezătorul reprezintă încheierea oficială a sărbătorilor de iarnă
Sărbătoarea de Sfântul Ion mai este cunoscută și sub numele de “Sânt-Ion”, “Înaintemergătorul Domnului” sau “Soborul Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul”.
Sfântul Ioan Botezătorul și Înaintemergătorul Domnului este cel mai mare dintre profeți, unde unește Vechiul și Noul Testament. Trimis de
Dumnezeu în deșert să anunțe vestea cea bună, a venirii lui Mesia Hristosul și să pregătească calea lui Iisus, Ioan își împlinește misiunea, botezând pe Iisus în apele Iordanului.
In jurul orelor 15.25, 2 echipaje de pompieri cu 2 autospeciale stingere, din cadrul Detasam. de Pompieri Caransebes, au actionat de urgenta pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o casa din loc.
Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau doresc să călătorească în Republica Elenă în legătură cu prognozarea unor noi fenomene meteo severe începând cu ziua de