Alinierea actelor de identitate românești la standardele stabilite la nivelul Uniunii Europene
În conformitate cu prevederile Legii nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, Ministerul Afacerilor Interne supune dezbaterii publice un proiect de Ordonanță a Guvernului pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții privind evidența persoanelor și actele de identitate ale cetățenilor români.
Dosare penale întocmite de politistii de frontiera
Cetățean român depistat în timp ce încerca să introducă ilegal în țară țigări de contrabandă
Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Socol au depistat un cetățean român care a încercat să introducă ilegal în țară, pe jos, pe la „frontiera verde”, cantitatea de 500 pachete cu țigări de contrabandă.
Alegeri academice la Universitatea Politehnica Timisoara
Potrivit Calendarului alegerilor academice din Universitatea Politehnica Timișoara, în această perioadă este în plină desfășurare procesul de constituire a structurilor de conducere la nivelul instituției, pentru legislatura
Președintele României, domnul Klaus Iohannis a promulgat Legea privind dublarea alocatiilor pentru copii
- Decret pentru promulgarea Legii privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 9/2019 pentru modificarea și completarea Legii nr. 61/1993 privind alocația de stat pentru copii, precum și pentru modificarea art. 58 alin. (1) din Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap (PL-x 124/13.03.2019);
Potrivit legii alocația de stat pentru copii se stabilește în cuantum de:
Între poezie si... polemici. Eminescu, omagiat la Biblioteca UPT
De Ziua culturii Naționale, Universitatea Politehnica Timișoara îl omagiază pe Mihai Eminescu printr-o serie de evenimente organizate la Biblioteca Centrală a UPT.
Astfel, sub titlul „Dintre sute de polemici...”, în data de
Începerea perioadei de inregistrare a aplicatiilor studentilor care doresc să lucreze in Germania pe perioada vacantei de vară
Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Caraș-Severin anunță ȋnceperea perioadei de ȋnregistrare a aplicațiilor ȋn programul destinat studenților care doresc să desfășoare o activitate lucrativă pe teritoriul Germaniei pe perioada vacanței de vară
Un grup de studenți din China vine să studieze la Universitatea Politehnica Timișoara, ca urmare a semnării unui acord privind înfințarea Școlii masterale China-România, eveniment care a avut loc
La inițiativa Ministerului Culturii, Instituția Prefectului - Județul Caraș-Severin, în parteneriat cu Direcția Județeană pentru Cultură Caraș-Severin, Inspectoratul Școlar Județean Caraș-Severin, Teatrul de Vest Reșița, Primăria Municipiului Reșița și Asociația „Reșița Română”, organizează
Actiuni ale politistilor pe drumurile publice din judet în acest sfârsit de săptămână
În ultimele 3 zile, polițiștii rutieri au acționat pe raza întregului județ, în vederea prevenirii și combaterii principalelor cauze generatoare de accidente rutiere, aplicând
Trei cetățeni din Kosovo, opriți la frontiera de sud-vest
Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Jimbolia au depistat trei cetățeni din Kosovo care au încercat să intre ilegal în România din Serbia, pe jos, pe la frontiera verde.
Sănătatea mintală reprezintă o componentă fundamentală a sănătății individuale și a „stării de bine”, descriind nu numai absența bolii, ci și capacitatea unui individ de a se integra cu succes în viața familială, socială și profesională.
Activitatea desfăsurată de Inspectoratul Teritorial de Muncă Caraș-Severin pe luna decembrie
În luna decembrie 2019, inspectorii de muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Caraș-Severin au efectuat 155 controale, fiind dispuse angajatorilor 233 măsuri obligatorii în scopul remedierii deficiențelor constatate. Au fost aplicate sancțiuni contravenționale în valoare totală de 86.500 lei.
ACTIUNI PENTRU DESTRUCTURAREA GRUPĂRILOR DE CRIMINALITATE INFORMATICĂ
În primele 11 luni ale anului 2019, peste 500 de persoane bănuite de săvârșirea a peste 1.400 de infracțiuni de criminalitate informatică au fost trimise în judecată, în urma acțiunilor organizate de polițiști și procurori.
În primele 11 luni ale anului 2019, polițiștii specializați în combaterea criminalității organizate au desfășurat
Regulamentul spitalelor din Bucuresti încalcă Legea avertizorilor de integritate
APADOR-CH și ActiveWatch îi cer primarului Gabriela Firea să ia măsuri pentru modificarea documentul intern al ASSMB în concordanță cu Legea 571/2004, eliminând interdicția angajaților de a discuta cu
Pentru cei care doresc să călătorească în Europa cu trenul, la prețuri accesibile, CFR Călători pune în vânzare și în acest an oferta de călătorie tip abonament - Interrail Pass.
Interrail Pass se adresează tuturor categoriilor de călători: tineri, adulți, copii, seniori și reprezintă o variantă avantajoasă și relaxantă de a explora diverse țări din Europa, la prețuri atractive. Copiii de până la 12 ani beneficiază de
In urma unui apel 112, pompierii militari din cadrul Detasamentului de Pompieri Caransebes, au actionat de urgenta cu 2 echipaje de pompieri cu 2 autospeciale de stingere, la stingerea unui incendiu de locuinta din municipiul