Programul de lucru al Poștei Române în perioada Sărbătorilor Pascale
Compania Națională Poșta Română le aduce la cunoștință clienților săi că programul de lucru al subunităților poștale va suferi modificări în perioada Sărbătorilor Pascale Ortodoxe.
Cetătean afgan, arestat preventiv pentru trafic de migranti
În cadrul unei acțiuni de prevenire și combatere a migrației ilegale, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Sânnicolau Mare -Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Timișoara - au depistat, în zona de competență, unsprezece cetățeni din India și Pakistan, care au încercat să intre ilegal în
Mesajul premierului Nicolae-Ionel Ciucă cu prilejul Pastelui Catolic
"Sărbătoarea Învierii Domnului este prilej de reflecție și de speranță pentru credincioșii romano-catolici, reformați, evanghelici lutherani și unitarieni din țara noastră și pentru credincioșii din întreaga lume care vor sărbători Paștele Catolic.
Crestinii romano-catolici, protestanti si reformati sărbătoresc Pastele - HRISTOS A ÎNVIAT!
Credincioșii romano-catolici, protestanți și reformați sărbătoresc duminică, Învierea Domnului, cea mai mare sărbătoare a creștinilor.
Paștele reprezintă una dintre cele mai importante sărbători anuale creștine, care comemorează evenimentul fundamental al creștinismului, Învierea lui Iisus Hristos, considerat Fiul lui Dumnezeu în
Sarbatoarea Intrarii lui Hristos in Ierusalim este cunoscuta in popor sub denumirea de Florii. Parintele profesor Ene Braniste afirma ca aceasta sarbatoare se mai numea si Duminica aspirantilor la Botez, deoarece in aceasta zi catehumenii, care fusesera admisi la Botez, mergeau la episcop pentru a primi Crezul ca marturisire de credinta. Aceasta duminica a purtat si denumirea de Duminica gratierilor, pentru ca in cinstea ei, imparatii acordau gratieri.
Noi măsuri pentru asigurarea asistentei medicale începând cu luna aprilie 2022
La propunerea Ministerului Sănătății și Casei Naționale de Asigurări de Sănătate Guvernul României a aprobat astăzi, 14 aprilie 2022, proiectul de Ordonanță de urgență a Guvernului privind stabilirea unor măsuri în cadrul sistemului de sănătate, precum și pentru
2 persoane urmărite international, depistate si arestate
La data de 13 aprilie 2022, în urma investigațiilor derulate de polițiștii Serviciului Urmăriri din cadrul Direcției de Investigații Criminale și a cooperării internaționale, au fost depistați și reținuți 2 cetățeni
Alti 67 de donatori au participat la campania ,,Donează parte din viata ta``
București, 15 aprilie – Campania “Donează parte din viața ta” continuă să salveze vieți la nivel național. În luna aprilie, aproximativ 70 de angajați ai Poștei Române din mai multe județe ale țării au reușit să doneze la centrele județene de transfuzie sanguină peste
Astăzi, 15.04.2022, ora 13:46 prin SNUAU-112, dispeceratul ISU Caras-Severin a fost anunțat cu privire la producerea unui accident rutier pe DN 6, localitatea Teregova, cu implicarea a două microbuze și a unui autoturism. Având în vedere numărul potențial mare de victime, s-a
InfoCons te informează cu privire la achiziționarea peștelui și produselor din pește! Descarcă Aplicația GRATUITÄ InfoCons, află ce mănânci!
InfoCons te informează cu privire la achiziționarea peștelui și produselor din pește! Descarcă Aplicația GRATUITÄ InfoCons, află ce mănânci!
În duminica Floriilor, consumatorii care țin Postul Mare al Paștelui, care de altfel este și cel mai mare post din an, au dezlegare la pește. Altfel spus, consumatorii care țin post pot mânca pește în această zi. Dar la ce trebuie să fie atenți?! InfoCons vine în sprijinul acestora cu câteva informații utile de
Republica Ungaria - Restricții de circulație pentru camioanele de mare tonaj în perioada sărbătorilor pascale
Atenționare de călătorie
Republica Ungaria - Restricții de circulație pentru camioanele de mare tonaj în perioada sărbătorilor pascale
Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află sau intenționează să se deplaseze în Ungaria că, în perioada sărbătorilor pascale (15-18 aprilie 2022), autoritățile locale vor impune restricții de circulație pentru
Spatiul Privat Virtual are două milioane de utilizatori
Două milioane de contribuabili sunt înregistrați în Spațiul Privat Virtual (SPV), un serviciu gratuit, disponibil 24h/24h, 7 zile/7 zile, prin intermediul căruia se pot depune declarații sau cereri, solicita documente sau verifica situația fiscală proprie etc. Transmiterea documentelor prin mediul electronic economisește atât resursele contribuabililor, cât și cele ale administrației fiscale.
Reamintim că
Posta Română, colaborare cu DGASMB pentru donatii către refugiatii ucraineni
București, 14 aprilie 2022 – Peste 1.500 de produse ajunse în proprietatea Poștei Române, după ce au fost abandonate în relația dintre expeditor și destinatar, au fost donate, astăzi, Direcției Generale de Asistență Socială a Municipiului București (DGASMB), instituție care, în această perioadă, își concentrează activitatea pe ajutorarea refugiaților ucraineni ajunși în București.
Potrivit normelor și procedurilor poștale aflate în vigoare, coletele nerevendicate de către expeditor, după avizare, și abandonate și de către destinatar, au devenit
În ultimele 24 de ore au fost înregistrate peste1.400 cazuri noi de persoane infectate cu SARS - CoV - 2 (COVID - 19)
În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 1.477 cazuri noi de persoane infectate cu SARS - CoV - 2 (COVID - 19), cu 125 mai puțin față de ziua anterioară. 197 dintre cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare.
Distribuția pe județe a cazurilor per total ci a celor noi
Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor desfășoară în perioada 4 aprilie – 4 mai 2022 campania națională Curățăm România, sub sloganul „Vrem o țară fără deșeuri abandonate!”.
NOUTATE LEGISLATIVĂ: LEGEA 85/2022 - DRUMURI PENTRU CICLIȘTI
NOUTATE LEGISLATIVĂ: LEGEA 85/2022 - DRUMURI PENTRU CICLIȘTI
În Monitorul Oficial 366/13/04.2022 s-a publicat Legea 85/2022 pentru completarea Ordonanței Guvernului nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, precum și pentru completarea Legii nr. 255/2010 privind exproprierea pentru
Campanii gratuite de testare, stadializare și direcționare la tratament a pacienților cu boli hepatice
Universitatea de Medicina și Farmacie "Grigore T.Popa" din Iași, împreună cu Asociația Română Anti-Sida (ARAS) și Spitalul Clinic Județean de Urgenta "Sf. Spiridon" Iași lansează Campania de informare, educare și conștientizare printr-o serie de evenimente județene ce anunță campanii gratuite de testare, stadializare și direcționare către tratament a pacienților cu boli hepatice în județele
Primul hub de comunicare în sănătate din România, HealthHUB, va crea exclusiv conținut fundamentat științific și pe înțelesul oamenilor
Medici, jurnaliști, influenceri, platforme online, pagini de social media, creatori de conținut scris, audio și video se reunesc în primul hub de comunicare în sănătate din România, HealthHUB. Scopul HealthHUB este să creeze doar conținut despre sănătate fundamentat pe cercetări științifice, validat de medici și scris pe înțelesul tuturor.
În ultimele 24 de ore au fost înregistrate peste 1.000 cazuri noi de persoane infectate cu SARS - CoV - 2 (COVID - 19)
În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 1.602 cazuri noi de persoane infectate cu SARS - CoV - 2 (COVID - 19), cu 465 mai puțin față de ziua anterioară. 172 dintre cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare.
Distribuția pe județe a cazurilor per total și a celor noi