Peste 1.300 de mici fermieri vor primi 20 de milioane de euro, fonduri europene nerambursabile acordate prin AFIR
Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a publicat lista fermierilor care au solicitat finanțare pentru dezvoltarea fermelor mici (submăsura 6.3 din Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020). Acest Raport de selecție lunar, publicat pe pagina de internet a AFIR în data de 12.08.2022, conține lista cererilor de finanțare depuse online în perioada 27 octombrie – 26 noiembrie 2021 (respectiv, etapa a treia din sesiunea 2021 a submăsurii 6.3).
În urma procesului de evaluare și de selecție, 1.334 de
Situatia COVID-19 la nivel national în data de 12.08.2022
În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 5.710 cazuri noi de persoane infectate cu SARS - CoV - 2 (COVID - 19), cu 759 mai puține față de ziua anterioară. 1.040 din cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienți reinfectați, testați Pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare.
Distribuția pe județe a cazurilor per total și a celor noi
Nr. crt. Județ Număr de cazuri confirmate (total) Număr de cazuri nou confirmate Incidența înregistrată la 14 zile
Universitatea de Vest din Timișoara deschide platforma de admitere, pentru a doua sesiune
Universitatea de Vest din Timișoara deschide platforma de admitere, pentru a doua sesiune, începând de vineri, 12 august
După desfășurarea cu succes a primei sesiuni din cadrul procesului de admitere la studii universitare pentru următorul anul universitar, în care s-au înscris peste 6000 de candidați, în cursul lunii iulie, Universitatea de Vest din Timișoara deschide platforma de admitere admitere.uvt.ro pentru sesiunea a doua, începând din 12 august, de la ora 12, moment din care candidații vor putea deja să creeze și să depună dosare de înscriere.
Programul care a ajutat adolescentele de la sate să recunoască relațiile abuzive
World Vision România: 88% dintre adolescente au înregistrat o creștere a stării de bine
Opt din zece minori abuzați sexual sunt fete, potrivit datelor Fundației World Vision România. Pe parcursul anului școlar 2021 - 2022, 50 de adolescente din 18 comunități rurale din județul Ialomița au beneficiat de un program integrat de servicii de consiliere psihologică și juridică pentru a ști cum să recunoască semnele unui abuz, inclusiv cel psihologic, cât și cum pot preveni sau ieși dintr-o relație violentă. Totodată, pentru creșterea stimei de sine a fetelor, sesiunile au
Situatia COVID-19 la nivel national în data de 11.08.2022
În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 6.469 cazuri noi de persoane infectate cu SARS - CoV - 2 (COVID - 19), cu 844 mai puține față de ziua anterioară. 1.273 din cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare.
Distribuția pe județe a cazurilor per total și a celor noi
Consultare World Vision România: 6 din 10 elevi nu sunt de acord cu probă scrisă a BAC-ului
Consultare World Vision România: 6 din 10 elevi nu sunt de acord cu probă scrisă a BAC-ului care îi evaluează la mai multe discipline, 7 din 10 vor ca proba de specialitate să rămână obligatorie
Șase din zece elevi consultați de World Vision România nu sunt de acord cu probă scrisă a BAC-ului care îi evaluează, potrivit Proiectului Legii Învățământului Preuniversitar, la
Cei mai rapizi poștași din țară se întrec, sâmbătă, pe Calea Victoriei,
la “Marșul Factorilor Poștali”
București, 11 august 2022 – Poșta Română aniversează 160 de ani de la înființare și organizează, cu această ocazie, competiția profesional – sportivă de tradiție ”Marșul Factorilor Poștali”, la București, pe Calea Victoriei. 84 de salariați se vor întrece pentru titlul de “cel mai rapid poștaș”, pornind din fața fostului Palat al Poștelor, actualul Muzeu Național de Istorie a României.
Mecanism international de intermediere a obtinerii de polite/scrisori de garantie bancară, verificat de ANAF
Agenția Națioală de Administrare Fiscală derulează o serie de controale antifraudă fiscală la contribuabili ce au intermediat obținerea unor polițe/scrisori de garanție bancară pentru societăți care dețineau calitatea de beneficiari ai unor contracte încheiate cu diverse autorități publice, având ca presupuși emitenți o instituție bancară din
Nerespectarea regimului legal de viteză - principala cauză a accidentelor rutiere grave, în Caras-Severin
În primele 6 luni din 2022, cele mai multe accidente rutiere cu victime, înregistrate pe drumurile publice din Caraș-Severin s-au produs pe fondul nerespectării regimului legal de viteză, aceasta rămânând principala cauză generatoare de accidente rutiere, aproape o treime din numărul total de accidente și aproape jumătate din numărul accidentelor grave producându-se din cauza
Situatia COVID-19 la nivel national în data de 10.08.2022
În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 7.313 cazuri noi de persoane infectate cu SARS - CoV - 2 (COVID - 19), cu 2.551 mai puține față de ziua anterioară. 1.441 din cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare.
Distribuția pe județe a cazurilor per total și a celor noi
ACTIUNILE POLITISTILOR DE IMIGRĂRI PENTRU PREVENIREA SI COMBATEREA SEDERII SI A MUNCII ILEGALE A STRĂINILOR CONTINUĂ
La începutul acestei săptămâni, în urma acțiunilor întreprinse, polițiștii de imigrări din municipiul București au depistat o femeie din Filipine, care se afla în ședere ilegală pe teritoriul României, iar în cazul a trei angajatori au constatat faptul că nu sunt respectate prevederile legale privind angajarea în muncă a cetățenilor străini.
PERCHEZITII ÎNTR-UN CAZ DE TĂIERE ILEGALĂ DE ARBORI, FURT DE ARBORI SI TĂINUIRE
La data de 8 august 2022, polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Belinț, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Făget, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Poliției Municipiului Lugoj, Serviciului de Ordine Publică Timiș și Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Timiș, au pus în executare 41 de mandate de percheziție domiciliară.
Activitățile s-au desfășurat într-un dosar penal instrumentat de
ACTIUNE A POLITISTILOR DE IMIGRĂRI PENTRU PREVENIREA SI COMBATEREA MUNCII ILEGALE A STRĂINILOR
La sfârșitul săptămânii trecute, polițiștii de imigrări din cadrul Direcției pentru Imigrări a
Municipiului București au organizat o acțiune pe raza de competență, având ca scop combaterea muncii ilegale a cetățenilor străini.
Situatia COVID-19 la nivel national în data de 09.08.2022
În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 9.864 cazuri noi de persoane infectate cu SARS - CoV - 2 (COVID - 19), cu 5.175 mai multe față de ziua anterioară. 1.996 din cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare.
Distribuția pe județe a cazurilor per total și a celor noi
Nr. crt. Județ Număr de cazuri confirmate (total) Număr de cazuri nou confirmate Incidența înregistrată la 14 zile
Polițiștii de imigrări din Arad au desfășurat ieri, o misiune de îndepărtare sub escortă de pe teritoriul României pentru 4 cetățeni străini aflați în custodie publică. La ieșirea din țară, pe numele acestora, a fost instituită măsura de nepermiterea intrării în România pentru o perioadă de 5 ani.
Polițiștii de imigrări din cadrul Centrului de Cazare a Străinilor luați în Custodie Publică Arad au desfășurat, o misiune de îndepărtare sub escortă de pe teritoriul României, pentru 4 cetățeni străini, 3 din
186 de controale efectuate de către inspectorii din cadrul ITM Caras-Severin
În luna iulie 2022, inspectorii de muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Caraș-Severin au efectuat 186 controale specifice în domeniul relațiilor de muncă și al securității și sănătății în muncă.
Au fost identificate 252 deficiențe pentru care s-au dispus măsuri de remediere și au fost aplicate sancțiuni contravenționale în valoare totală de 59.500 lei.
Doi cetăteni români arestati preventiv pentru trafic de migranti
Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Naidăș au depistat, în urma unei acțiuni integrate pe linia prevenirii și combaterii migrației ilegale, opt cetățeni din India care au trecut ilegal din Serbia și urmau să fie transportați către vestul Europei de către doi cetățeni români.
În data de 05.08.2022, în jurul orei 21.00, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Naidăș, județul Caraș-Severin, au desfășurat o acțiune integrată, pe linia prevenirii și combaterii migrației ilegale în zona de
Situatia COVID-19 la nivel national în data de 08.08.2022
În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 4.689 cazuri noi de persoane infectate cu SARS - CoV - 2 (COVID - 19), cu 1.171 mai multe față de ziua anterioară. 905 din cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare.
Distribuția pe județe a cazurilor per total și a celor noi
Nr. crt. Județ Număr de cazuri confirmate (total) Număr de cazuri nou confirmate Incidența înregistrată la 14 zile