În trimestrele II și III, inspectorii de muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Caraș-Severin desfășoară acțiuni de control în cadrul CAMPANIEI NAȚIONALE de verificare a modului în care sunt respectate cerințele minime pentru îmbunătățirea securității și protecția sănătății lucrătorilor de către angajatorii care desfășoară activități de producție, depozitare și comercializare a carburanților auto.
Peste 100 de copii în vizită la Politia de Frontieră Oravita, în cadrul programului Scoala Altfel
Azi, polițiștii de frontieră cărășeni și-au deschis porțile pentru copiii de la Școala Gimnazială “Romul Ladea” din Oravița, care au venit în vizită la sediul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Caraș Severin, în cadrul programului ,,Școala Altfel”.
RETINUTI DE POLITISTI PENTRU COMITEREA MAI MULTOR INFRACTIUNI
Bărbat reținut la Reșița pentru furtul unei sume de bani dintr-o farmacie
Aseară, polițiștii de la Biroul de Investigații Criminale al Poliției Municipiului Reșița au reținut pentru 24 de ore, un bărbat de 35 de ani din județul Hunedoara, bănuit că în data de 17 martie 2023 ar fi sustras 1.500 de lei dintr-o farmacie veterinară din Reșița.
3 grupări infractionale specializate în trafic de droguri de risc si mare risc din Resita si Caransebes au fost destructurate
În această dimineață, polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Caraș-Severin, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Caraș-Severin, au pus în executare 14 mandate de percheziție domiciliară, în județele Caraș – Severin și Timiș, la persoane bănuite de constituire a unui grup infracțional organizat, trafic de droguri de risc și de mare risc, deținere de droguri de mare risc în vederea consumului propriu și efectuarea de operațiuni cu produse susceptibile de a efecte psihoactive.
ANCOM supune consultarii publice actualizari si completari ale procedurii administrative de acordare a drepturilor de utilizare a frecventelor radio
Autoritatea Nationala pentru Administrare si Reglementare in Comunicatii a publicat spre consultare proiectul de decizie de modificare si completare a deciziei nr. 353/2015 privind procedura de acordare a drepturilor de utilizare a frecventelor radio.
În ultimele 24 de ore, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență “SEMENIC” al județului Caraș-Severin au desfășurat 12 intervenții și misiuni specifice.
Ziua Europeană de conștientizare a Accidentului Vascular Cerebral - SAFE STROKE
"O viață salvată este o viață care merită trăită'' - un raport publicat de SAFE STROKE - Alianța Europeană pentru AVC, privind nevoile neîndeplinite ale supraviețuitorilor unui AVC în Europa
Unul dintre fondatorii Wikipedia, printre speakerii de la Tech Talks by UPT 2023
Cu siguranță, Inteligența Artificială (IA) este una dintre cele mai discutate și fascinante tehnologii din zilele noastre. Această tehnologie emergentă a transformat rapid modul în care interacționăm cu lumea noastră și a devenit un aspect important al vieții noastre de zi cu zi. În cadrul „Tech Talks by UPT 2023”, cea mai importantă conferință de tehnologie din regiune, antreprenori, investitori, specialiști și experți internaționali în tehnologie, dar și personalități remarcabile din viața publică, speakeri de marcă, printre care și Jimmy Wales, fondator al Wikipedia, vor explora impactul IA și a noilor tehnologii asupra vieții noastre cotidiene.
"SUPRADOZĂ DE VISURI SPULBERATE", O CAMPANIE DE PREVENIRE A CONSUMULUI DE DROGURI
Agenția Națională Antidrog (ANA), în parteneriat cu Universitatea Româno-Americană, a lansat campania de prevenire a consumului de droguri "SUPRADOZĂ DE VISURI SPULBERATE".
Mesajul premierului Nicolae-Ionel Ciucă cu prilejul Zilei Nationale pentru Egalitatea de Sanse între Femei si Bărbati
Societatea noastră are nevoie de echilibrul pe care doar egalitatea de șanse între femei și bărbați îl poate aduce. În urmă cu opt ani, România și-a asumat prin lege marcarea importanței egalității de gen, respectarea valorilor fundamentale europene, bazate pe consolidarea raporturilor sociale prin eliminarea discriminărilor și promovarea egalității de șanse între sexe.
Accident rutier soldat cu vătămarea corporală a trei persoane
Polițiștii de la Biroul Drumuri Naționale și Europene din cadrul Serviciului Rutier au fost sesizați despre faptul că la ieșire din Reșița spre Caransebeș s-a produs un accident rutier.
Măsuri pentru sprijinirea categoriilor de cupluri mamă - nou-născut cele mai defavorizate
Măsuri pentru sprijinirea categoriilor de cupluri mamă - nou-născut cele mai defavorizate care beneficiază de sprijin material pe bază de tichete sociale pe suport electronic
Actiune cu efective mărite, pentru siguranta publică, în zona Oravita
În cursul nopții precedente, polițiști de la structurile de ordine publică, poliție rutieră, investigații criminale, investigarea criminalității economice, arme, explozivi și substanțe periculoase, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin și Poliției Orașului Oravița, împreună cu jandarmi de la Inspectoratul de Jandarmi Județean Caraș-Severin, au desfășurat o acțiune în sistem integrat, cu efective mărite, în orașul Oravița și localitățile rurale limitrofe.
Stop migratiei ilegale! Stiti pe cine transportati în autoturism? Nu adăpostiti persoane intrate ilegal în tară.
În cursul zilei de ieri, polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Timișoara au desfășurat o campanile de prevenire „Stop migrației ilegale! Știți pe cine transportați în autoturism? Nu adăpostiți persoane intrate ilegal în țară.”
AJOFM Caras-Severin organizează în data de 12 mai Bursa Generală a Locurilor de Muncă
Bursa Generală a Locurilor de Muncă organizată de către Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Caraș-Severin în data de 12 mai 2023 se va desfășura la sala Campus Caffe a Centrului Universitar al Universității Babeș Bolyai din Reșița, P-ța Traian Vuia nr 4, începând cu ora 9.
Drepturile în sectia de politie - calea lungă de la lege la practică
Rezultatele unei cercetări realizate în ultimii doi ani, de organizații partenere din Austria, Spania, Belgia, Irlanda și România, arată că în ciuda prevederilor legale generoase, drepturi esențiale pentru înfăptuirea justiției sunt uneori doar mimate în secțiile de poliție din Europa
Regatul Suediei - Prelungirea perioadei de efectuare a controalelor la frontiera de stat
Ministerul Afacerilor Externe recomandă cetățenilor români să se asigure că pe timpul călătoriei spre și dinspre Regatul Suediei dețin în permanență asupra lor un act de identitate valabil (pașaport sau carte de identitate națională).
17, 18, 17, 16 și iar 16! Sunt vârstele celor cinci concurenți care duc mai departe frumusețea și unicitatea folclorului românesc. Cu emoție, cântece de suflet și povești surprinzătoare ne așteaptă Iuliana Tudor duminică, la "Vedeta populară".
Actiuni si controale silvice: sanctiuni contraventionale în valoare de 15.000 de lei si peste 53 de metri cubi de material lemnos confiscati
În această perioadă polițiștii din Caraș-Severin au continuat să acționeze pentru prevenirea și combaterea ilegalităților în domeniul silvic, fiind efectuate controale atât pe drumurile publice și forestiere, cât și în depozite de material lemnos din județ.