ÎN ULTIMELE ZILE, POLITISTII DE IMIGRĂRI AU INTRODUS ÎN CENTRELE DE CUSTODIE PUBLICĂ 11 STRĂINI SI ALTI 7 AU FOST ÎNDEPĂRTATI SUB ESCORTĂ DE PE TERITORIUL TĂRII NOASTRE
În perioada 28 – 31 octombrie a.c., polițiștii de imigrări au desfășurat, la nivel național, 72 de acțiuni și controale, pentru identificarea și remedierea neregulilor privind regimul străinilor în România.
3,22% - rata șomajului înregistrat în evidențele AJOFM Caraș-Severin în luna septembrie 2024
La sfârșitul lunii septembrie 2024, rata șomajului înregistrat la nivelul județului Caraș-Severin a fost de 3,22%, iar numărul total de șomeri la finele lunii septembrie a fost de 2.945 persoane.
Din totalul
Întrevedere trilaterală a conducătorilor autoritătilor vamale din România, Republica Moldova, si Ucraina
În data de 30 octombrie 2024, la Chișinău, a avut loc reuniunea trilaterală a conducătorilor autorităților vamale din România, Republica Moldova și Ucraina, găzduită de Serviciul Vamal al Republicii Moldova. La eveniment au participat reprezentanții celor trei autorități vamale și ai Misiunii Înalților Consilieri UE (EUHLAM).
Începerea campaniei electorale la alegerile pentru Senat și Camera Deputaților din anul 2024
Având în vedere că mâine, 1 noiembrie a.c., începe campania electorală pentru alegerea Senatului și a Camerei Deputaților din 1 decembrie 2024, Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) îi îndeamnă pe competitorii electorali să contribuie la desfășurarea unei campanii integre și transparente, care să convingă alegătorii asupra importanței participării la procesul electoral.
1.906 persoane angajate prin intermediul Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Caraș-Severin în primele 9 luni ale anului 2024
Ca urmare a aplicării măsurilor de stimulare a ocupării prevăzute de legislația în vigoare de către Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Caraș-Severin, în primele 9 luni ale anului 2024 au fost încadrate în muncă 1.906 persoane.
Un nou sistem de scanare cu raze X, operational: Vama Siret, cea mai mare de la frontiera cu Ucraina, dotată cu un scaner fix pentru autocamioane
Ministerul Finanțelor și Autoritatea Vamală Română anunță punerea în funcțiune a unui nou sistem de scanare cu raze X pentru controlul autoturismelor, de data aceasta în Biroul vamal de frontieră Siret.
APADOR-CH întreabă, unii candidati răspund Silviu Predoiu - ,,Ca presedinte pot garanta că România nu va intra în război"
Întrucât nici în această campanie electorală nu vom avea parte de o dezbatere reală între candidații la alegerile parlamentare și mai ales prezidențiale – judecând și după cum au tratat autoritățile propunerile noastre repetate de a schimba legile pentru stimularea participării la dezbateri – APADOR-CH a făcut un set de întrebări pe care le-a transmis tuturor candidaților la președinție, precum și partidelor care și-au depus listele de candidați pentru Parlament.
Prin aceste întrebări am încercat să aflăm câteva dintre
Stadiul Campaniei de plăți în avans aferentă anului 2024
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că în perioada 16 - 29 octombrie 2024, a autorizat la plată în cadrul Campaniei de plăți în avans, aferentă anului de cerere 2024, un
Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale participă în perioada 30 octombrie – 3 noiembrie 2024 la ediția din acest an a Târgului internațional de produse și echipamente din domeniul agriculturii, horticulturii, viticulturii și zootehniei – INDAGRA 2024, eveniment desfășurat în
"PreVINE! Fără granițe. Informația de azi e sănătatea de mâine!" - campanie de prevenție medicală în județul Iași
Iași, - În județul Iași a fost lansată campania "PreVINE! Fără granițe. Informația de azi e sănătatea de mâine!", o inițiativă medicală complexă ce vizează îmbunătățirea accesului la
TREI MISIUNI DE ÎNDEPĂRTARE SUB ESCORTĂ EFECTUATE DE POLITISTII DE IMIGRĂRI DIN OTOPENI: 14 STRĂINI AU FOST ÎNDEPĂRTATI SUB ESCORTĂ
În perioada 24 – 26 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Centrului de Cazare a Străinilor Luați în Custodie Publică Otopeni au efectuat trei misiuni de îndepărtare sub escortă a 14 străini, care au fost conduși până la punctul de trecere a frontierei Aeroport Internațional Henri Coandă București. Cei 14 străini proveneau
Misiunile pompierilor cărăseni din acest sfârsit de săptămână
În acest sfârșit de săptămână, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de
Urgență “SEMENIC” al județului Caraș-Severin au desfășurat 24 de misiuni în zona de competență.
În această perioadă, pompierii cărășeni, au fost solicitați pentru stingerea a opt incendii, dintre care unul izbucnit la vegetație
Informații referitoare la stabilirea din oficiu a contribuțiilor sociale datorate de persoanele fizice pentru anul fiscal 2023
Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați informează contribuabilii că în Monitorul Oficial al României nr. 1049/18.10.2024 a fost publicat OpANAF nr. 6515/2024 privind modificarea și completarea OpANAF nr. 2547/2019 pentru aprobarea Procedurii privind stabilirea din oficiu a contribuției de asigurări sociale și a contribuției de asigurări sociale de sănătate datorate de persoanele fizice, precum și a modelului și conținutul unor formulare.
Aproape 1500 de participanti la Timisoara City Marathon powered by UPT
Timișoara City Marathon powered by UPT a mobilizat duminică, 27 octombrie 2024, aproximativ 1500 de sportivi înscriși la cele patru curse, dar și prieteni, cunoscuți și susținători ai acestor adevărați „cavaleri” care și-au testat