Mărțișorul este un mic obiect de podoabă legat de un șnur împletit dintr-un fir alb și unul roșu, care apare în tradiția românilor și a unor populații învecinate. Împreună cu mărțișorul, se oferă adesea și flori timpurii de primăvară, cea mai reprezentativă fiind ghiocelul. Obiceiul de mărțișor a fost inclus în Lista
22.000 de lei amendă pentru nerespectarea legislatiei în domeniul protectiei animalelor
Polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor Caras-Severin s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că o femeie în vârstă de 55 ani care locuiește fără forme legale într-un imobil de pe raza localității Duleu deține mai multe animale pe care nu le îngrijește corespunzător.
3,68% - rata somajului înregistrat în evidentele AJOFM Caras-Severin în luna ianuarie 2025
La sfârșitul lunii ianuarie 2025, rata șomajului înregistrat la nivelul județului Caraș-Severin a fost de 3,68%, iar numărul total de șomeri la finele lunii ianuarie a fost de 3.361 persoane.
ACTIVITĂTI EDUCATIV-PREVENTIVE CU ELEVII SI PRESCOLARII
Ieri, 27 februarie, polițiștii Biroului Siguranța Școlară, împreună cu colegi de la Serviciul Rutier și Secția 8 Poliție Rurală Oravița au desfășurat o serie de activități informativ-preventive adresate atât elevilor din ciclul gimnazial și liceal, dar și preșcolarilor.
Pompierii militari cărăseni au desfăsurat 17 situatii de urgentă în ultimele 24 de ore
Pe parcursul zilei de ieri, 27 februarie a.c., pompierii militari cărășeni au desfășurat 17 misiuni pe raza județului Caraș-Severin.
Incendii de vegetație
În această perioadă, pompierii au acționat pentru stingerea a opt incendii manifestate la arderi necontrolate, în urma cărora au fost
PESTE 30 DE STRĂINI LUATI ÎN CUSTODIE PUBLICĂ LA ARAD, ÎN LUNA IANUARIE: POLITISTII DE IMIGRĂRI AU ORGANIZAT MAI MULTE MISIUNI PENTRU ÎNDEPĂRTAREA ACESTORA
În luna ianuarie a acestui an, 34 de străini au fost introduși în Centrul de Cazare a Străinilor Luați în Custodie Publică Arad, până la finalizarea procedurilor de îndepărtare sub escortă.
ACTIUNI ZILNICE ALE POLITISTILOR DE IMIGRĂRI, PENTRU RESPECTAREA LEGISLATIEI
În ultimele 24 de ore, polițiștii de imigrări au desfășurat 43 de acțiuni și controale la nivel național, în urma cărora au fost aplicate 14 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 55.000 de lei. Șapte străini au fost depistați în situații ilegale.
Universitatea Politehnica Timisoara, în sprijinul partenerilor din America Latină
Timp de 5 zile, în perioada 22-26 februarie 2025, Universitatea Politehnica Timișoara a fost gazda unei reuniuni a reprezentaților universităților partenere în cadrul unui proiect care urmărește să promoveze internaționalizarea curriculumului și să consolideze predarea în regiunile îndepărtate.
Finanțat de Uniunea Europeană prin
Peste 4.900 de produse alimentare certificate actualizate prin aplicatia CPAC
Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale susține produsele certificate calitativ la nivel național sau european ale producătorilor autentici din România, precum și serviciile autentice, atestate la nivel național și european, prin intermediul CPAC – Catalogul Produselor și Activităților Certificate, aplicație unică în România, dezvoltată de AFIR.
În data de 28 februarie 2024 sărbătorim 92 de ani de protecție civilă în România. Primul document de legiferare a protecției civile în România a fost Înaltul Decret regal nr. 468 semnat de Regele Carol al II-lea la data de 28 februarie 1930. În anul 1933, decretul este publicat în Monitorul Oficial ca Regulamentul de funcționare a Apărării Pasive contra atacurilor aeriene, act care a stat la baza înființării primelor structuri cu atribuții de apărare civilă în România, atribuții îndeplinite în prezent de inspectoratele pentru situații de urgență.
Pentru a
ALEGE O CARIERĂ ÎN STRUCTURILE DE POLITIE! ÎNSCRIERILE AU ÎNCEPUT
Până pe data de 12 martie, inclusiv în zilele de sâmbătă și duminică, Inspectoratul de Poliție Județean Caraș-Severin, prin Serviciul Resurse Umane, desfășoară recrutări pentru sesiunea APRILIE - IUNIE 2025, a concursurilor de admitere în unitățile de învățământ postliceal ale Ministerului Afacerilor Interne.
Se convoacă Consiliul Județean Caraș-Severin în ședință ordinară, pentru data de 27.02.2025
Președintele Silviu Hurduzeu a dispus convocarea Consiliul Județean Caraș-Severin în ședință ordinară pentru data de 27 februarie 2025, ora 11:00, următoarele proiecte fiind incluse pe ordinea de zi:
Liga AC LABS, proiectul de practică initiat de studenti, a ajuns la o nouă editie
Liga AC LABS, proiectul inițiat în 2009 de Liga Studenților din Facultatea de Automatică și Calculatoare a Universității Politehnica Timișoara (Liga AC), ce și-a propus să ofere studenților șansa de a aplica practic cunoștințele teoretice acumulate pe parcursul anilor de studiu, în cadrul laboratoarelor susținute de companii, a ajuns la o nouă ediție. Liga AC LABS 2025 a debutat
INFORMATII DESPRE ROLUL AGENTIEI UNIUNII EUROPENE PENTRU AZIL SI COLABORAREA INSPECTORATULUI GENERAL PENTRU IMIGRĂRI CU ACEASTĂ ORGANIZATIE
România, aflată la granița cu Ucraina, a fost direct afectată de criza umanitară provocată de război. Mii de oameni au căutat siguranță și sprijin, iar autoritățile române au răspuns prompt. Dar o provocare de asemenea amploare a necesitat sprijin european.
În luna martie a anului 2022, România și Agenția Uniunii Europene pentru Azil au
TREBUIE REALIZATE INVESTITII SI RESTRUCTURATE TARIFELE PENTRU A CRESTE ATRACTIVITATEA PORTURILOR FLUVIALE ROMÂNESTI
Sunt necesare investiții semnificative în dezvoltarea infrastructurii fluviale și trebuie restructurate tarifele, pentru a utiliza eficient porturile și pentru a valorifica potențialul de transport fluvial, mai ieftin și mai puțin poluant, conform unui studiu realizat de Consiliul de Supraveghere din Domeniul Naval (CSDN) din cadrul Consiliului Concurenței.
CSDN a analizat modul de organizare și administrare a infrastructurii de transport fluvial, precum și activitățile economice relevante desfășurate în fiecare port de la Dunăre, cu scopul de
Exercitiul de alarmare publică - "Miercurea sirenelor"
Miercuri, 26 februarie a.c., între orele 10.00 – 11.00, va avea loc exercițiul “Miercurea sirenelor” pentru verificarea funcționării sirenelor pe întreg teritoriul național, simulările vizând atât verificarea echipamentelor care pot fi acționate în
Admitere la scoala de Subofițeri de Pompieri și Protecție Civilă
Pentru sesiunea de admitere din martie-iunie 2025, Școala de Subofițeri de Pompieri și Protecție Civilă “Pavel Zăgănescu” Boldești scoate la concurs 300 de locuri, 275 la specialitatea subofițer de pompieri și protecție civilă și 25 la specialitatea subofițer administrativ.
Tinerii interesați de o carieră militară în domeniul situațiilor de urgență își
Autoturism în valoare de aproximativ 47.000 euro căutat de către autoritătile din Canada, descoperit la PTF Naidas
Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Naidaș au depistat la controlul de frontieră un autoturism, în valoare de aproximativ 47.000 euro, căutat de către autoritățile din Canada.
Ieri, 24.02.2025, ora 17.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Naidaș,județul Caraș-Severin, s-a prezentat
Cel de-al doilea fond de investitii de capital de risc din Regiunea Vest: instrumentul financiar Venture Capital
Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest caută un administrator de fond pentru gestionarea unui al doilea fond de investiții de capital de risc, înființat cu sprijin financiar din Programul Regional Vest.
Este vorba de instrumentul financiar Venture Capital, ce va