Pagina principală · LIVE CAMERA CENTRU RESITA · Articole · Facebook Blog · Categorii de ştiri · Contactați-ne · Email -Admini · ARHIVA VIDEO Vineri, Mai 29, 2026
VIZTATORI UNICI
<Flag Counter
Browser Ip
IP address signature
name
Manifestare caritabilă în prag de sărbători

O acțiune de caritate o vor desfășura de sărbători Forumul Democratic al Germanilor din județul Caraș-Severin și Asociația Germană de Cultură și Educație a Adulților din Reșița, care vor organiza împreună luni, 4 decembrie, ora
UVT, în clubul restrâns al membrilor titulari din cadrul Agentiei Universitare a Francofoniei

Legăturile puternice cu spațiul francofon, suportul oferit învățământului în limba franceză, numărul studenților străini francofoni care urmează cursurile Universității, precum și activitatea de cercetare-dezvoltare care utilizează limba franceză ca limbă de comunicare au condus la acceptarea Universității de Vest din Timișoara (UVT) în rândul membrilor titulari ai Agenției Universitare a Francofoniei (AUF). În România, asociația număra la momentul depunerii candidaturii de către UVT un total de 33 de universități membre și un institut de cercetare al Academiei Române, dintre aceștia doar 12 fiind membri titulari.
4 decembrie:Ziua de pomenire a Sfintei Barbara sau Varvara, patroana minerilor

În data de 4 decembrie, atât în calendarul ortodox cât și în cel catolic se comemorează sfânta Barbara sau Varvara, cunoscută fiind ca patroana spirituală a minerilor. Ea este considerată totodată printre altele și patroana geologilor, a arhitecților și a prizonierilor.
Sfânta Barbara s-a născut în secolul al III-lea în Nicodemia, astăzi Turcia, ea fiind considerată de ambele biserici creștine de rit bizantin și roman fecioară martiră. Ea a fost preluată în calendarul creștin în secolul al XII-lea.
Protestul unui nevăzător

Comunicat de presă – Sorin Preda Iuga
Catre mas-media ma numesc preda iuga sorin din resita, nevazator, de profesie maseur. Ramas fara loc de munca, am solicitat autoritatilor sprijin pentru a imi ewxercita in continuare profesia. Fiind tratat cu o totala nepasare, am decis ca pe data de 11 decembrie 2017 ora 9 a.m. Sa protestez in fata prefecturii judetului Caras-Severin. Protestul va fi pe durata nelimitata, pina la rezolvarea situatiei. Fac apel la sprijinul presei.
ATENTIE, SOFERI SI PIETONI!

În contextul vremii nefavorabile, polițiștii recomandă conducătorilor auto să adopte o manieră preventivă de condus, atât pentru siguranța proprie, cât și pentru a celorlalți participanți la trafic.
Accidente pe trecerile de pietoni

În această minivacanță, două accidente rutiere au avut loc în Reșița, pe trecerile de pietoni. În urma lor, două persoane au suferit răni grave. Polițiștii fac recomandări șoferilor și pietonilor să manifeste prudență în trafic mai ales când se circulă în condiții de vreme nefavorabilă.
Informare meteorologică de ploi însemnate cantitativ în sud-est, predominant ninsori si strat de zăpadă în vest, nord, centru si la munte, intensificări ale vântului

Sursa : Administrația Națională de Meteorologie
Ziua/luna/anul: 02-12-2017
Intervalul : 02 decembrie, ora 18 – 03 decembrie, ora 23
Zonele afectate : conform textului
Fenomene : ploi însemnate cantitativ în sud-est, predominant ninsori și strat de zăpadă în vest, nord, centru și la munte, intensificări ale vântului
Mesaj :

INFORMARE METEOROLOGICĂ

Măsuri în domeniul sănătătii

Guvernul a modificat și completat Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății în sensul punerii sale în concordanță cu prevederile Codului fiscal și pentru crearea cadrului legal suplimentării Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate (FNUASS), în vederea asigurării accesului pacienților la serviciile de sănătate.
Noile reglementări sunt cuprinse într-o Ordonanță de Urgență adoptată astăzi de Guvern.
CAMPANIA NAȚIONALĂ DE VERIFICARE A RESPECTĂRII PREVEDERILOR LEGALE PRIVIND SECURITATEA ȘI SĂNĂTATEA ÎN MUNCĂ LA DESFĂȘURAREA ACTIVITĂȚILOR CU ARTICOLE PIROTEHNICE

Inspectoratul Teritorial de Muncă Caraș-Severin, prin inspectorii de muncă din cadrul Compartimentului Securitate și Sănătate în Muncă, va desfășura acțiuni de control în perioada 01.12.2017 - 06.01.2018 în cadrul Campaniei Naționale de verificare a respectării prevederilor legale privind securitatea și sănătatea în muncă la desfășurarea activităților cu articole pirotehnice.
ACTIUNE LA NIVEL EUROPEAN PENTRU COMBATEREA TRAFICULUI DE ARME SI MUNITII


Poliția Română și autoritățile din țările membre Europol au acționat pentru contracararea traficului ilegal de arme și muniții în spațiul comunitar, în cadrul Joint Action Days.
Mii de persoane și sute de vehicule au fost verificate de polițiștii români specializați în arme, explozivi și substanțe periculoase, în cadrul operațiunii Western Balkans - Operation Calibre.
Discursul Presedintelui României, domnul Klaus Iohannis, sustinut în cadrul receptiei oferite cu ocazia Zilei Nationale a României

Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a susținut vineri, 1 decembrie a.c., la Palatul Cotroceni, un discurs în cadrul recepției oferite cu ocazia Zilei Naționale a României.
Vă prezentăm în continuare textul discursului:
„Excelențe,
Dragi români,
Se împlinesc în curând 100 de ani de la Marea Unire, considerat evenimentul fondator al statului român modern.
1 Decembrie reprezintă un moment aniversar emoționant și un bun prilej pentru noi toți de a ne aminti de generația care a făcut posibilă România de astăzi.
Mesajul premierului Mihai Tudose cu ocazia Zilei Nationale a României 1 Decembrie 2017


“Sărbătorim astăzi Ziua Națională, ziua Marii Uniri de la 1918, cu încrederea și speranța confirmării unei noi pagini de istorie pentru România, pentru români.
1 Decembrie 1918 a făcut ca România să devină unită și respectată, iar istoria a demonstrat că acest moment a deschis drumul către o perioadă de modernizare a țării. Misiunea noastră este să contribuim în mod concret la dezvoltarea României și să asigurăm servicii publice mai bune - asistență medicală de calitate, un sistem de educație performant, infrastructură adaptată nevoilor prezentului - și prosperitate fiecărui român.
Informații de călătorie Bulgaria - Cod portocaliu precipitatii însemnate

Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care doresc să călătorească în Bulgaria că Institutul Național de Meteorologie și Hidrologie local a emis, pentru următoarele 24 de ore, cod portocaliu pentru căderi însemnate de precipitații sub formă de ploi, cu valori între 35 și 65 de l/m2, în următoarele regiuni: Sofia, Sofia-regiune, Pernik, Kjustendil, Blagoevgrad, Pazardzhik, Smolyan și Kardzhali. Datorită acestor căderi însemnate de precipitații, sub formă de ploi, topirea zăpezii se va produce în mod rapid.
Activitatea desfășurată de Postul de Jandarmi Montan Văliug

Activitatea desfășurată de Postul de Jandarmi Montan Văliug urmărește cu precădere îndeplinirea obiectivelor stabilite pentru asigurarea unui climat de siguranță civică corespunzător în stațiunea montană Crivaia. Jandarmii montani execută la solicitare, misiuni specifice și în stațiunile Semenic și Trei Ape, dar și pe traseele turistice aflate în zona de competență, prin executarea cu responsabilitate și profesionalism a misiunilor și atribuțiilor specifice.
Avansări în grad la Inspectoratul de Jandarmi Județean Caraș-Severin

Începând cu data de 01 decembrie 2017, prin ordinul Ministrului Afecerilor Interne și al Inspectorului șef al Inspectoratului de Jandarmi Județean Caraș-Severin, un ofițer și șase subofițeri din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Caraș-Severin, sunt înaintați în gradul următor înaintea expirării stagiului minim în grad “pentru îndeplinirea exemplară a atribuțiilor de serviciu“.
ZIUA NAȚIONALĂ A ROMÂNIEI - LA MULTI ANI, ROMÂNIA!
1 DECEMBRIE



LA MULTI ANI, ROMÂNIA!

Salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată se majorează la 1.900 lei lunar

Salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată va fi majorat începând cu 1 ianuarie 2018 de la 1450 lei lunar la 1.900 lei lunar pentru un program complet de lucru de 166 de ore în medie pe lună, potrivit unei Hotărâri de Guvern adoptată astăzi.
În această sumă nu sunt incluse sporuri și alte adaosuri.
Practic, majorarea salariului minim brut de la
Inaugurarea festivă a ,,Târgului de Crăciun din Resita"

Inaugurarea festivă a ”Târgului de Crăciun din Reșița’’ va fi una cu lumină, muzică și teatru pentru copii!
Cea de-a 2-a ediție a ”Târgului de Crăciun din Reșița” va fi inaugurată în 6 decembrie, de Moș Nicolae, de la ora 17.00 și se va încheia în 6 ianuarie 2018. Această ediție reunește expozanți și producători din județ și din țară, cel mai mare număr de până acum, dar și atracții numeroase pentru copii. Pe lângă toate acestea, conceptul scenografic și de iluminat este unul deosebit, ceea ce va face din Centrul Civic al Reșiței o ”zonă de poveste”.
Locuri de muncă sezonieră în AGRICULTURĂ - SPANIA - CAMPANIA 2018

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Caras-Severin , prin Serviciul de Ocupare EURES Romania oferă 800 locuri de muncă vacante în Spania pentru munca sezonieră în agricultură la recoltarea căpșunilor, in campania 2018. Locurile de munca sunt oferite pentru 400 de femei și 200 de cupluri, fiind solicitate persoane apte pentru munca la camp cu vârsta intre 18 – 50 ani, nefiind solicitata experiență.
Minivacanta in siguranta
Peste 200 de polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin vor fi la datorie, în medie, în fiecare zi, în intervalul 30 noiembrie - 4 decembrie, în vederea asigurării unui climat de ordine și siguranță publică.

În perioada 30.11 - 03.12.2017, în minivacanța de 1 decembrie, peste 200 de polițiști de la ordine publică, rutieră, investigații criminale, investigarea criminalității economice și structurile de suport vor acționa atât pentru îndeplinirea responsabilităților obișnuite, necesare asigurării unui climat de ordine și siguranță publică, cât și în cadrul dispozitivelor suplimentare instituite în zonele unde vor avea loc manifestări cultural-artistice circumscrise zilei de 1 decembrie.
Conectare
Utilizator

Parolă



Încă nu eşti membru?
Înregistrează-te

Ţi-ai uitat parola?
Solicită una nouă
HOROSCOP

9,246,568 vizite unice
Cyclic by Fusion-Themes
Provided by Php-fusion V7 Themes | Freethemes4all.com

Powered by PHP-Fusion copyright © 2002 - 2026 by Nick Jones.
Released as free software without warranties under GNU Affero GPL v3.