ZIUA INTERNATIONALĂ DE ACTIUNE PENTRU CLIMĂ 15 MAI 2018
În fiecare an, pe data de 15 mai, se aniversează Ziua Internațională de Acțiune pentru Climă.
Clima este definită ca o totalitate a fenomenelor meteorologice (temperatură, precipitații atmosferice, vânt) ce caracterizează starea medie multianuală a unui loc.
Prin schimbări climatice se înțelege modificări pe termen lung ale temperaturii, precipitații, vânt și alte aspecte ale climei terestre.
Inspectoratul Teritorial de Muncă Caraș-Severin a fost instituția nominalizată de către Inspecția Muncii pentru a organiza una din cele 4 sesiuni de instruire, conform metodologiei de implementare a Acțiunii de instruire a inspectorilor de muncă cu atribuții în domeniul supravegherii pieței din inspectoratele teritoriale de muncă, cu privire la aspecte și bune practici la nivel european (Acțiunea nr. 20 din Programul cadru al Inspecției Muncii pe anul 2018).
Cetățean albanez depistat la frontiera verde în timp ce încerca să intre ilegal pe teritoriul României
Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Sannicolau Mare – I.T.P.F. Timișoara au depistat un cetățean din Albania, care intenționa să treacă ilegal frontiera, pe jos, pe la frontiera verde
Perioada de înscriere la Programul Oficial de Internship al Guvernului României - ediția 2018, prelungită până pe 21 mai
Echipa de organizare a Programului Oficial de Internship al Guvernului, coordonată de secretarul de stat Oana Pintilei, s-a întâlnit în perioada 3-11 mai cu studenții din marile centre universitare din București, Iași, Cluj și Timișoara.
Regatul Danemarcei - Prelungirea perioadei de efectuare a controalelor la frontiere până la 12 noiembrie 2018
Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care doresc să călătorească pe teritoriul Regatului Danemarcei cu privire la decizia de prelungire a controalelor la frontiera danezo-germană până la data de 12 noiembrie 2018. În aceste condiții, toate persoanele care călătoresc pe rutele maritime (feribot) și terestre (rutiere și feroviare) dinspre Germania în Danemarca, trebuie să facă dovada posesiei unui act de identitate valabil. Cerința este obligatorie și pentru persoanele care tranzitează Danemarca către Suedia. Autoritățile de la Copenhaga avertizează și asupra riscului întârzierilor la transportul feroviar, maritim și rutier (autobuze), din cauza verificărilor actelor de identitate ale pasagerilor.
Suedia - prelungirea perioadei de efectuare a controalelor la frontiere
Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care intenționează să se deplaseze în Regatul Suediei că autoritățile locale au anunțat prelungirea perioadei de efectuare a controalelor la frontiere, valabilă până la data de 11 noiembrie 2018.
Se recomandă cetățenilor români să se asigure că dețin în permanență asupra lor, pe timpul călătoriei înspre și dinspre Suedia, un act valabil de identitate (pașaport sau carte de identitate națională).
Cetățenii români pot solicita asistență consulară la numărul de telefon al
Guvernul a adoptat, în ședința din data de 10.05.2018, o ordonanță de urgență care reglementează încheierea și derularea parteneriatului public-privat.
Potrivit actului normativ, parteneriatul public-privat are ca obiect realizarea sau, după caz, reabilitarea și/sau extinderea unui bun sau a unor bunuri care vor aparține patrimoniului partenerului public.
Atentie la perioada minimă a contractelor pentru serviciile telecom!
ANCOM dorește să atragă atenția utilizatorilor de servicii de telefonie, internet sau televiziune din România că retragerea dintr-un contract încheiat cu furnizorii de servicii de comunicații electronice pe durata perioadei minime contractuale implică, de regulă, plata unor penalități. „Utilizatorii consideră că dacă se portează de la un operator la altul, nu vor mai trebui să plătească penalizări legate de renunțarea la contract. Indiferent de motivul pentru care vor să renunțe la serviciul pe care îl dețin, utilizatorii trebuie să citească prevederile contractului pe care îl au și să se asigure că au ieșit din perioada minimă contractuală pentru a nu risca plata de penalități pentru rezilierea anticipată a contractului”, a declarat Sorin Grindeanu, președintele ANCOM.
Furnizorii de comunicații electronice sunt obligați să ofere contracte cu perioade minime de cel mult 24 de luni, dar și să aibă oferte cu o perioadă contractuală de cel mult 12 luni. După expirarea perioadei minime, contractul se va derula în continuare pe o perioadă nedeterminată sau se va prelungi succesiv cu perioade egale cu perioada contractuală minimă.
Polițiștii continuă activitățile în cadrul programului!
Școala siguranței Tedi, programul educațional național ce urmărește însușirea informațiilor privind siguranța personală de către cei mai mici dintre elevi, a prilejuit organizarea unor activități cu caracter educativ la care au participat elevi din clasa I de la Școala Gimnazială nr. 2 din Reșița precum și cei din mediul rural, de la Școala Primară ”Mihailovici Traian” din Ciuchici.
Locul 2 pentru UVT între universitătile din România! Confirmarea vine printr-un clasament international realizat pe tările cu economii emergente
Potrivit clasificării Emerging Economies University Rankings 2018, realizată de revista britanică The Times HigherEducation, Universitatea de Vest din Timișoara este în top 201-250 cele mai bune 378 de universități, din 42 de țări cu economii emergente, menținând-se pe o poziție constantă în comparație cu 2017. La nivel național, UVT s-a clasat pe poziția a doua din cinci universități cuprinse.
Parlamentul întăreste prezumtia de nevinovătie instituind prezumtia de vinovătie
APADOR-CH solicită Comisiei speciale pentru modificarea Codurilor penale să lucreze transparent și să implice în dezbaterea proiectelor toți actorii importanți din domeniul justiției și ai societății civile
Legătura spirituală dintre biserică și comunitate a fost, este și va rămâne „stâlpul” oricărei nații. Nu putem răzbi în timp fără voia și ajutorul lui Dumnezeu, și de aceea nu putem decât să ne bucurăm, acum, în anul Centenarului Marii Uniri de la Alba Iulia de marea noastră sărbătoare a neamului românesc – 100 de ani de la făurirea României Mari!
Programul de convergentă 2018-2021 continuă angajamentul Guvernului de aderare la zona euro si încadrare în marja de deficit de 3% din PIB
Guvernul a aprobat ieri, prin Memorandum, Programul de convergență 2018-2021, care continuă angajamentul de aderare la zona euro, precum și politicile de susținere directă a creșterii economice, cu încadrarea în marja permisă de Pactul de Stabilitate și Creștere, respectiv, un deficit bugetar ESA de 3% din PIB.
Stabilirea unei date concrete pentru aderarea la zona euro presupune însă realizarea unor analize aprofundate, în special în ceea ce privește convergența reală, structurală și instituțională, urmând a fi luată în considerare și sustenabilitatea îndeplinirii criteriilor de convergență nominală. Documentul evidențiază în acest sens faptul că pregătirea calendarului de intrare a României în Mecanismul unic de supraveghere și de adoptare a monedei euro, precum și acțiunile necesare pregătirii economiei și a societății intră în atribuțiile Comisiei Naționale de fundamentare a Planului național de adoptare a monedei euro, care și-a început activitatea în luna aprilie, astfel încât Planul național și calendarul de adoptare a monedei euro să fie elaborate până la sfârșitul acestui an.
Un bărbat a fost reținut timp de 24 de ore de polițiști, în prezent fiind cercetat pentru contrabandă!
În noaptea de 08/09.05.2018 a fost organizată o prindere în flagrant a unui bărbat, de 25 de ani, din Reșița, despre care existau informații că se ocupă cu traficul de țigări.
Concurs pentru ocuparea unor posturi temporar vacante
Primăria Municipiului Reșița organizează, la sediul din Reșița, Piața 1 Decembrie 1918 nr. 1A, județul Caraș-Severin, concurs de recrutare, în data de 4 iunie 2018, pentru ocuparea unui număr de 2 funcții publice de execuție temporar vacante la Direcția Buget Finanțe Contabilitate și Resurse Umane din cadrul aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Reșița, și anume:
Începând cu data de 14.05.2018, ora 900, Consiliul Local al Municipiului Reșița, cu sediul în P-ța 1 Decembrie 1918 nr. 1A, anunță începerea procedurii de atribuire a treisprezece autorizații taxi, ce urmează a fi atribuite în condițiile Legii 38/2003 privind transportul în regim de taxi și în regim de închiriere, cu modificările și completările ulterioare. Numerele autorizațiilor taxi, pe număr de ordine, care vor fi atribuitesunt de la 228 până la 240.
Agenția pentru Protecția Mediului Caraș-Severin informează publicul interesat că începând din anul 2018, celebrarea “Zilei Mondiale a Păsărilor Migratoare” se va face de două ori pe an, în a II-a săptămână a lunilor mai și octombrie, prin campanii de informare și conștientizare publică, pentru cunoașterea amenințărilor la adresa păsărilor migratoare și pentru amplificarea mesajului de protecție a acestora.