Un nou set de indicatori statistici pentru piata de comunicatii electronice a fost adoptat de ANCOM
aproximativ 37% numarul total de indicatori pe care furnizorii de retele publice si/sau servicii de comunicatii electronice destinate publicului trebuie sa ii raporteze, comparativ cu actualul cadru de raportare. Prima raportare in baza noii decizii se va realiza pentru primul semestru al anului 2027, termenul fiind 15 august 2027.
Decizia ANCOM nr. 396/2026 privind raportarea unor date statistice de catre furnizorii de retele publice de comunicatii electronice sau de servicii de comunicatii electronice destinate publicului, ce a fost publicata in Monitoarele Oficiale ale Romaniei nr. 713 si 713 bis din data de 27.08.2026, va intra in vigoare de la data de 1 ianuarie 2027 si este disponibila aici.
Noul cadru de raportare reflecta realitatile pietei, nevoile de raportare si monitorizare ale Autoritatii, dar si bunele practici europene, asigurand totodata o mai buna corelare cu obligatiile nationale, europene si internationale de raportare si monitorizare, precum si cu nevoia de fundamentare a deciziilor de reglementare sau a altor acte normative.
Principalele modificari
Decizia modifica si regrupeaza indicatorii statistici si modifica termenele de raportare si periodicitatea acestora.
Astfel, sunt stabiliti noi indicatori statistici privind retelele de acces, serviciile intre dispozitive (M2M/IoT), tranzitul de date si peeringul, roamingul permanent, investitiile si cheltuielile operationale, utilizarea infrastructurilor, partajarea spectrului, protocolul internet, relatia cu utilizatorii/reclamatii, furnizarea efectiva a unor servicii la nivel de localitate (raportare anuala) etc.
In acelasi timp, actul normativ prevede eliminarea anumitor indicatori statistici precum gradul de renuntare la servicii sau locuinte cablate, iar o serie de alti indicatori sunt simplificati, precum cei referitori la serviciile de telefonie fixa sau la serviciile cu valoare adaugata.
Totodata, se renunta la cea de-a treia raportare aferenta unui an, cea privind veniturile si investitiile anuale, stabilind inglobarea unor indicatori optimizati in cele 2 raportari semestriale.
Termene de raportare
Decizia stabileste noi termene de raportare: datele statistice se vor raporta pana la data de 15 august, pentru perioada de raportare cuprinsa intre 1 ianuarie si 30 iunie (semestrul I), respectiv pana la data de 15 februarie a anului urmator celui pentru care se realizeaza raportarea, pentru perioada de raportare cuprinsa intre 1 iulie si 31 decembrie (semestrul II). Pentru datele statistice referitoare la serviciile de acces la internet la puncte fixe la nivel de localitate, raportarea se va face anual, pana la data de 15 februarie a anului urmator celui pentru care se realizeaza raportarea, pentru data de referinta 31 decembrie.