Actiune cu efective mărite în Municipiul Caransebes
periculoase, precum și polițiști din cadrul Serviciului Criminalistic, inclusiv din cadrul Compartimentului Canin, și din cadrul Centrului de Analiză și Prevenire a Criminalității.
În sprijinul polițiștilor cărășeni au participat efective din cadrul Inspectoratului General pentru Imigrări, Inspectoratului de Jandarmi Județean Caraș-Severin, Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră și Serviciului pentru Acțiuni Speciale.
În cadrul acțiunii, polițiștii au legitimat peste 240 de persoane și au verificat aproximativ 100 de autovehicule, precum și 5 societăți comerciale.
Polițiștii au efectuat aproape 60 de testări cu aparatul etilotest și o testare cu aparatul drugtest.
De asemenea, au verificat 4 deținători de arme, și aproximativ 60 de persoane de interes aflate în evidențele poliției.
Pentru abaterile constatate, polițiștii și celelalte structuri participante au aplicat peste 50 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 38.000 de lei.
Dintre acestea, 9 au fost pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, aproximativ 40 au fost pentru nerespectarea legislației privind circulația pe drumurile publice, 3 au fost pentru încălcări ale legislației privind obligația operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, 2 au fost pentru încălcarea regimului străinilor în România, iar alte 2 sancțiuni au fost aplicate pentru nerespectarea regimului juridic în ceea ce privește prevenirea și combaterea efectelor produselor din tutun.
Totodată, polițiștii au reținut un permis de conducere și au confiscat bunuri în valoare de aproximativ 700 de lei.
În cadrul acțiunii, polițiștii au desfășurat și o campanie de informare cu privire la modificările legislative survenite în materia Legii nr. 61/1991, cu accent pe necesitatea respectării ordinii și liniștii publice și interzicerea organizării unor petreceri cu muzică la intensitate ridicată la domiciliu, precum și pe cuantumul sancțiunilor aplicabile.
Pentru desfășurarea activităților, polițiștii au utilizat pistoale laser TruCam, aparate etilometru, câini specializați în detectarea drogurilor, precum și o sondă de detecție din dotarea Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră.
Astfel de acțiuni urmăresc prevenirea și combaterea faptelor antisociale, creșterea gradului de siguranță a cetățenilor și menținerea unui climat de ordine și liniște publică în comunitățile din județul Caraș-Severin.
_*Inspectoratul de Poliție Județean Caraș-Severin va continua desfășurarea unor astfel de activități, în cooperare cu celelalte structuri cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice.*_