Peste 11 milioane de lei decontati de Ministerul Sănătătii într-o singură săptămână pentru spitale si serviciile de ambulantă
9,22 milioane de lei reprezintă fonduri europene nerambursabile.
Cum sunt repartizate fondurile
Finanțările acoperă proiecte majore de modernizare și prevenție în mai multe domenii din sistemul de sănătate:
Digitalizare (aprox. 7,81 milioane lei): Cea mai mare parte a fondurilor este alocată pentru modernizarea infrastructurii IT din cadrul a 11 direcții de sănătate publică, servicii de ambulanță și institute de medicină legală.
Siguranța pacienților și prevenirea infecțiilor (1,95 milioane lei): Fondurile au fost direcționate către Spitalul Clinic de Urgență „Sfântul Pantelimon” din București pentru achiziția de echipamente moderne destinate prevenirii și controlului infecțiilor asociate asistenței medicale.
Proiecte de medicină de proximitate (aprox. 1,24 milioane lei): Banii vor finanța lucrări și dotări precum:
Modernizarea Ambulatoriului Filiași;
Dezvoltarea a patru Centre Comunitare Integrate (la Motoșeni, Aiud, Biertan și Târgu Neamț);
Investiții în secția de Terapie Intensivă Neonatală din Oradea;
Digitalizarea Spitalului Municipal Mangalia.
Un pas înainte pentru modernizarea sistemului sanitar
Reprezentanții Ministerului Sănătății subliniază că aceste decontări se înscriu în proiectele de investiții aflate în plină derulare, având ca scop direct modernizarea infrastructurii medicale și creșterea calității serviciilor furnizate pacienților.