Drepturile utilizatorilor in contextul modificarii unilaterale a contractelor de telefonie, internet sau televiziune
petitii care au vizat modificari unilaterale ale contractelor de catre furnizori, iar de la inceputul anului 2026 Autoritatea a primit 67 de astfel de sesizari.
Modificarea unilaterala a contractelor
Potrivit legii, daca este prevazut in contract, furnizorii de servicii de telefonie, internet sau televiziune pot modifica unilateral clauze din contracte (de exemplu, pretul sau modul de tarifare, inclusiv moneda in care sunt exprimate preturile). Acestia au insa obligatia de a notifica in avans abonatii cu privire la intentia de modificare si de a le acorda un termen de cel putin 30 de zile de la primirea notificarii pentru ca acestia sa decida daca accepta noile conditii sau isi exercita dreptul de denuntare unilaterala a contractului, fara plata unor penalitati sau despagubiri.
Denuntarea fara costuri nu poate avea loc daca modificarile sunt exclusiv in beneficiul utilizatorului final, sunt de natura pur administrativa si nu au niciun efect negativ asupra acestuia sau sunt impuse prin efectul legii.
Totodata, nu pot face obiectul modificarii unilaterale perioada contractuala initiala agreata sau adaugarea unor servicii noi, contra cost.
Recomandari ANCOM
ANCOM ii sfatuieste pe cei care au primit o notificare de modificare unilaterala a contractului sa acorde atentie urmatoarelor aspecte:
Daca doresc sa denunte contractul, trebuie sa transmita o cerere in termenul indicat in notificare (respectiv in cel putin 30 de zile de la primirea acesteia), prin modalitatile indicate de furnizor, inclusiv prin inregistrarea unei cereri de portare a numarului de telefon in alta retea. ANCOM recomanda transmiterea unei notificari scrise, printr-un mijloc care permite utilizatorului pastrarea unei dovezi.
In cazul denuntarii contractelor care au inclus achizitia unor echipamente, utilizatorii vor datora despagubiri asociate acestora daca decid sa le pastreze.
Important!
In cazul contractelor care au o clauza de majorare a tarifelor cu rata inflatiei, prin care se explica mecanismul de indexare a preturilor si indicele de referinta utilizat de furnizor, aplicarea clauzei nu reprezinta o modificare unilaterala a contractului.
Daca furnizorul modifica grila de programe de televiziune, dar pastreaza numarul minim de canale TV prevazut contractual, nu sunt aplicabile prevederile legale referitoare la modificarea unilaterala a contractului.
In cazul in care nu sunt de acord cu modificarea contractului, utilizatorii au dreptul legal de a-l denunta unilateral, insa nu pot refuza aplicarea modificarii daca doresc mentinerea in vigoare a contractului.