Pagina principală · LIVE CAMERA CENTRU RESITA · Articole · Facebook Blog · Categorii de ştiri · Contactaşi-ne · Email -Admini · ARHIVA VIDEO Marşi, Iunie 02, 2026
VIZTATORI UNICI
<Flag Counter
Browser Ip
IP address signature
name
Cum sunt protejati minorii in mediul online prin Regulamentul privind serviciile digitale
masuri menite sa contribuie la crearea unui spatiu digital mai sigur pentru minori.

ANCOM reaminteste utilizatorilor ce obligatii au platformele online si ce masuri pot lua parintii, tutorii si minorii pentru reducerea riscurilor asociate utilizarii serviciilor digitale.


Ce obligatii au platformele online in cazul utilizatorilor minori?

Conform Regulamentului privind serviciile digitale, platformele online accesibile minorilor trebuie sa adopte masuri adecvate si proportionale pentru a asigura un nivel ridicat de confidentialitate, siguranta si securitate a minorilor in cadrul serviciilor furnizate.

Astfel, platformelor online le este interzisa utilizarea datelor personale ale minorilor in scopuri de publicitate bazata pe profilare, iar acestea trebuie sa implementeze mecanisme eficiente de raportare si moderare a continutului. Platformele online trebuie sa tina cont de drepturile si vulnerabilitatile specifice minorilor atunci cand isi proiecteaza serviciile digitale, inclusiv interfetele, sistemele de recomandare si functionalitatile care pot influenta comportamentul utilizatorilor tineri.

Pentru a limita riscurile la care sunt expusi copiii si tinerii, Comisia Europeana a elaborat Orientarile privind protectia minorilor in mediul online, care cuprind o serie de masuri concrete pentru protejarea minorilor impotriva unor riscuri online, precum: racolarea de minori in scopuri abuzive (grooming), continut daunator, comportamente online care pot provoca dependenta, cyberbullying, practici comerciale daunatoare, expunerea la continut care promoveaza automutilarea, tulburarile alimentare sau provocarile periculoase din mediul online.

Recomandari cheie pentru platformele online foarte mari

Desi Orientarile Comisiei Europene nu au caracter obligatoriu, acestea reprezinta un reper important in evaluarea respectarii obligatiilor prevazute de Regulamentul privind serviciile digitale. Printre masurile recomandate platformelor online se numara:


evaluarea si reducerea riscurilor la care pot fi expusi copiii si adolescentii in mediul online;
proiectarea interfetelor astfel incat siguranta si confidentialitatea minorilor sa fie asigurate si prin designul serviciului;

implementarea unor mecanisme adecvate de verificare sau estimare a varstei utilizatorilor;
setarea implicita a conturilor minorilor ca private, pentru a reduce riscul contactarii nesolicitate;
adaptarea sistemelor de recomandare ale platformelor online pentru reducerea expunerii minorilor la continut daunator sau inadecvat varstei;

evitarea utilizarii unor elemente de design care pot incuraja utilizarea excesiva a platformelor online sau pot crea comportamente compulsive;

implementarea unor mecanisme eficiente si usor de utilizat pentru raportarea continutului ilegal sau daunator;
punerea la dispozitia parintilor si tutorilor a unor instrumente de control parental si gestionare a experientei online a minorilor.

Comisia Europeana a realizat o serie de materiale dedicate, prin care explica prevederile Regulamentului privind serviciile digitale si ale Orientarilor, precum „Regulamentul privind serviciile digitale (Digital Services Act – DSA) pe scurt- Masuri de protejare online a copiilor si a tinerilor” si „Regulamentul privind serviciile digitale (Digital Services Act – DSA) explicat – Ce ar trebui sa faca platformele online pentru a-i proteja pe copii si pe adolescenti in mediul online”.

Recomandarile ANCOM cu privire la protectia minorilor in mediul online

Desi varsta de la care se pot utiliza serviciile online este de obicei, 13, 16 sau 18 ani, in functie de conditiile si termenii de utilizare a platformelor online, in cazul conturilor utilizate de minori, ANCOM face urmatoarele recomandari parintilor si minorilor:

pastrarea setarilor implicite pentru utilizatorii minori;

nedistribuirea informatiilor personale;

utilizarea functiilor de blocare si raportare (puse la dispozitie de platforme) a comportamentelor nepotrivite precum si a continutului daunator sau ilegal;

evitarea accesarii materialelor suspecte;

evitarea utilizarii excesive a platformelor;

verificarea periodica a timpului petrecut online si utilizarea instrumentelor de limitare a timpului de utilizare;
discutii frecvente si deschise ale parintilor cu minorii despre riscurile din mediul online si despre modul in care pot reactiona in situatii neplacute sau periculoase;

solicitarea sprijinului unui adult de incredere (parinte, tutore, profesor) cu privire la orice problema intampinata in mediul online.
Pentru a veni in sprijinul utilizatorilor de servicii digitale, ANCOM a creat un material cu privire la protectia minorilor in mediul online, disponibil pe Infocentru ANCOM. De asemenea, in perioada aprilie – mai 2026, ANCOM a desfasurat o campanie de informare si educare privind Regulamentul serviciilor digitale (DSA), cu accent pe protectia minorilor in mediul online, urmand sa continue demersurile de informare si educare in toamna acestui an. Mai multe detalii se pot gasi aici.
Comentarii
Nu există comentarii postate.
Postează un comentariu
Te rog conectează-te pentru a posta un comentariu.
Evaluări
Evaluarea este disponibilă doar membrilor.

Te rog conectează-te sau înregistrează-te pentru a vota.

Nu au fost postate evaluări.
Conectare
Utilizator

Parolă



Încă nu eşti membru?
Înregistrează-te

Ţi-ai uitat parola?
Solicită una nouă
HOROSCOP

9,260,296 vizite unice
Cyclic by Fusion-Themes
Provided by Php-fusion V7 Themes | Freethemes4all.com

Powered by PHP-Fusion copyright © 2002 - 2026 by Nick Jones.
Released as free software without warranties under GNU Affero GPL v3.