Pagina principală · LIVE CAMERA CENTRU RESITA · Articole · Facebook Blog · Categorii de ştiri · Contactați-ne · Email -Admini · ARHIVA VIDEO Marți, Aprilie 07, 2026
VIZTATORI UNICI
<Flag Counter
Browser Ip
IP address signature
name
18 misiuni desfăsurate de pompierii cărăseni în data de 30 martie
18 situații de urgență produse în zona de competență.

Majoritatea misiunilor a fost reprezentată de intervențiile echipajelor SMURD, care au acționat în 14 cazuri pentru acordarea primului ajutor calificat și transportul persoanelor cu afecțiuni medicale la unități spitalicești. Totodată, salvatorii au intervenit în 2 situații pentru acordarea de sprijin echipajelor Serviciului de Ambulanță Județean.

De asemenea, pompierii au fost solicitați să intervină pentru asigurarea măsurilor specifice în urma unui apel care semnala posibile scăpări de gaz la un imobil situat pe Aleea Albăstrelelor din municipiul Reșița. În urma verificărilor efectuate împreună cu reprezentanții operatorului de distribuție, s-a constatat că mirosul sesizat nu provenea de la o instalație de gaz, fiind astfel infirmată existența unui pericol.

În cursul nopții trecute, pompierii Detașamentului Caransebeș au intervenit pentru stingerea unui incendiu izbucnit la anexe gospodărești în localitatea Goleț, comuna Bucoșnița. La locul evenimentului au fost mobilizate două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD.

În urma incendiului, au fost afectate două anexe gospodărești și acoperișurile acestora, pe o suprafață de aproximativ 300 mp, fiind distruse bunuri de uz casnic și cantități însemnate de cereale. De asemenea, focul s-a propagat și la o gospodărie învecinată, unde a fost afectat acoperișul unei anexe pe o suprafață de aproximativ 20 mp. Din nefericire, în incendiu au pierit mai multe animale. Cauza probabilă de producere a incendiului a fost stabilită ca fiind un scurtcircuit electric.

❗ Pentru prevenirea unor astfel de evenimente, recomandăm cetățenilor:

· să verifice periodic instalațiile electrice și să nu utilizeze echipamente defecte sau improvizate;

· să nu suprasolicite instalațiile electrice prin conectarea simultană a mai multor consumatori;

· să asigure întreținerea corespunzătoare a anexelor gospodărești și a surselor de încălzire;

· să nu lase aparatele electrice sub tensiune nesupravegheate.


Respectarea acestor măsuri simple poate preveni producerea unor evenimente nedorite și proteja vieți și bunuri.


Nu uitați! Informați-vă din surse oficiale și adoptați un comportament preventiv!

COMPARTIMENTUL INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE
Comentarii
Nu există comentarii postate.
Postează un comentariu
Te rog conectează-te pentru a posta un comentariu.
Evaluări
Evaluarea este disponibilă doar membrilor.

Te rog conectează-te sau înregistrează-te pentru a vota.

Nu au fost postate evaluări.
Conectare
Utilizator

Parolă



Încă nu eşti membru?
Înregistrează-te

Ţi-ai uitat parola?
Solicită una nouă
HOROSCOP

9,090,659 vizite unice
Cyclic by Fusion-Themes
Provided by Php-fusion V7 Themes | Freethemes4all.com

Powered by PHP-Fusion copyright © 2002 - 2026 by Nick Jones.
Released as free software without warranties under GNU Affero GPL v3.