Activităti desfăsurate cu ocazia Zilei Pompierilor din România
colaborarea dintre pompieri, administrația locală, serviciile voluntare și cele private pentru situații de urgență.
Tot ieri, in cadrul festivității, reprezentanții Biroului Siguranța Școlară – IPJ CS au prezentat Planul Teritorial Cadru de acțiune pentru siguranța școlară (2025-2026), actualizat sub coordonarea Instituției Prefectului Caras Severin, respectiv masurile stabilite pentru fiecare instituție cu responsabilități în acest domeniu și au lansat proiectul „Scoate violența școlară din anonimat”, în cadrul campaniei naționale „Tăcerea e tot violență. Vocea ta e soluția”.
🔥 Astazi, 13 septembrie – Ziua Pompierilor, au fost organizate activități de informare preventivă în localitățile Moldova Nouă, Oravița și Bozovici, prin prezentarea misiunilor ISU, distribuirea de materiale și promovarea regulilor de comportament în caz de urgență.
➡️ Luni, 15 septembrie 2025, ora 14:00, la sediul ISU Caraș-Severin Reșița se va desfășura un Ceremonial militar și religios dedicat Zilei Pompierilor.
👨🚒 Vă așteptăm să fiți alături de noi pentru a onora curajul și devotamentul salvatorilor în uniformă!
🤝 Împreună pentru siguranța comunității!