Evaluarea activitătii Inspectoratului pentru Situatii de Urgentă SEMENIC al județului Caras-Severin în semestrul I al anului 2025
cele patru domenii esențiale de acțiune: prevenire, pregătire, răspuns și suport.
Pentru asigurarea unui nivel ridicat de siguranță în domeniul apărării împotriva incendiilor, Inspecția de Prevenire a oferit asistență tehnică de specialitate, a desfășurat activități de avizare-autorizare, control și sancționare a contravențiilor, instruire și informare preventivă a populației pe această linie.
Astfel, specialiștii din cadrul inspecției județene de prevenire au oferit asistență tehnică de specialitate în 849 de cazuri, din care 155 pe segmentul avizării-autorizării și 694 pe segmentul prevenirii incendiilor.
În vederea intrării în legalitate pe linia securității la incendiu și protecției civile, au fost analizate 172 documentații, în urma verificării acestora fiind emise 28 avize de securitate la incendiu și protecție civilă, 21 autorizații de securitate la incendiu, 1 acord pentru organizarea de jocuri de artificii, 10 puncte de vedere privind planuri urbanistice generale, zonale și de detaliu.
Totodată, personalul din cadrul Compartimentului Avizare-Autorizare a participat la 12 recepții la terminarea lucrărilor la obiective de investiții și a executat 5 controale la acestea, constatând 15 deficiențe. Nu au fost aplicate avertismente.
Pentru încălcarea prevederilor legale pe linia apărării împotriva incendiilor și protecției civile, în urma celor 691 de activități de control efectuate, au fost aplicate 1352 de avertismente și 381 amenzi contravenționale (din care 15 la incendii de vegetație uscată), în cuantum de 471.700 lei (din care 37.500 lei la incendii de vegetație uscată).
Pe timpul controalelor realizate de personalul inspecției de prevenire au fost efectuate 529 exerciții de alarmare, evacuare și intervenție la locul de muncă în caz de incendiu și 22 de exerciții de alarmare publică.
Pregătirea în domeniul situațiilor de urgență s-a realizat prin cursuri de specialitate organizate în cadrul Centrului Național de Perfecționare a Pregătirii pentru Managementul Situațiilor de Urgență și Centrului Zonal de Pregătire de Protecție Civilă Craiova, la care au participat 15 persoane. Pregătirea personalului s-a realizat și prin instruri cu sefii SVSU/SPSU, cadre tehnice cu atribuții în domeniul situațiilor de urgență, inspectori de protecție civilă, conducătorii instituțiilor, operatorilor economici și conducătorii unităților de învățământ.
Pentru construirea unei societăți capabile să acționeze corect în situații de urgență s-au desfășurat activități de educație preventivă și îndrumare în cadrul cercurilor tehnico-aplicative “Prietenii Pompierilor” și “Cu viața mea apăr viața”.
Programul național de voluntariat Salvator din pasiune s-a bucurat de atenție în rândul cărășenilor, astfel că, în semestrul I al anului 2025 s-au derulat două serii de pregătire, în urma cărora au absolvit cursul 34 de voluntari. La nivel județean activează, în prezent, în total, 112 voluntari.
În perioada de referință, la nivelul județului Caraș-Severin au fost înregistrate 642 intervenții în situații de urgență, din care: 515 la vegetație și arderi necontrolate, 77 la gospodării, 50 în alte situații.
Cele mai afectate zone din cauza incendiilor la vegetație uscată au fost localitățile Caransebeș, Moldova Nouă, Bucoșnița, Domașnea, Mehadia, Reșița, Cornereva, Forotic, Carașova, Păltiniș, Târnova, Slatina Timiș, Cornea, Berzasca, Socol, Teregova.
În ceea ce privește managementul resurselor umane, în semestrul I al anului 2025 în cadrul inspectoratului nostru au fost încadrați 3 subofițeri, fiind înregistrat totodată un total de 18 pierderi de personal, majoritatea fiind treceri în rezervă cu drept la pensie.
Pe linia gestionării resurselor logistice,
1. Cu finanțare de la Banca Mondială, a fost accesat de IGSU proiectul „ÎMBUNĂTĂȚIREA MANAGEMENTULUI RISCURILOR DE DEZASTRE”, în cadrul căruia se reconstruiește clădirea administrativă prin obiectivul de investiții cu denumirea „Demolare construcție administrativă existentă și construire clădire nouă pentru Secția de Pompieri Moldova Nouă din cadrul ISUJ Caraș-Severin”, pentru care este numită și o echipă locală de implementare, formată din cadre ale ISU Semenic.
Pentru această investiție au fost realizate următoarele:
- în anul 2023 a fost întocmit Proiectul tehnic și detaliile de execuție cu nr. 1972 din 16.08.2023 de către S.C. Moldvest Construct 2000 S.R.L.;
- în anul 2024 a fost emisă autorizația de desfințare cu nr. 113-362869 din 11.09.2024 de către M.A.I.-D.G.L.;
- în data de 12.12.2024 a fost recepționată demolarea construcției vechi;
- în anul 2025 a fost emisă autorizația de construire cu nr. 18-132016 din 24.02.2025 de către M.A.I.-D.G.L.;
- în data de 17.07.2025 a fost predat amplasamentul și ordinul de începere a lucrărilor de construcții, către constructorul ASOCIEREA COLBAX S.R.L. ȘI CONARG AG S.R.L.
2. În vederea înfințării unei subunități noi în orașul Băile Herculane, a fost accesată o finanțare prin Programul Dezvoltare Durabilă, obiectivul de investiții ,,Subunitate de pompieri în cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență ,,Semenic” al județului Caraș-Severin, oraș Băile Herculane”.
Pentru acest obiectiv de investiții au fost realizate următoarele:
- în anul 2025 a fost emis certificatul de urbanism de către M.A.I.-D.G.L., cu nr. 57-136136 din 05.05.2025;
- a fost contractat și realizat studiu privind fezabilitatea din punct de vedere tehnic, economic și al mediului înconjurător a utilizării sistemelor alternative de înaltă eficiență;
- a fost solicitat și primit de la Apele Române avizul pentru construirea subunității;
- a fost solicitat și primit de la REȚELE ELECTRICE ROMÂNIA S.A. avizul de amplasament favorabil;
- a fost solicitat și primit de la Direcția județeană pentru cultură Caraș-Severin avizul favorabil pentru construirea subunității.
Proiect - “Reziliență transfrontalieră inteligentă în situații de urgență” finanțat în cadrul programului “INTEREG IPA România-Serbia RORS00043
In perioada 03.12.2024- 02.12.2026, Inspectoratul pentru Situații de Urgență “SEMENIC” în parteneriat cu Consiliul Județean Caraș Severin, lider de proiect, Inspectoratul de Jandarmi Județean “Gl.bg. Vasile Zorzor” al județului Caraș-Severin și Municipalitatea Vârșeț din Republica Serbia are în implementare proiectul “Reziliență transfrontalieră inteligentă în situații de urgență” finanțat în cadrul programului “INTEREG IPA România-Serbia RORS00043”.
Proiectul vizează îmbunătățirea capacității de intervenție în situații de urgență prin achiziția de autovehicule și echipamente specifice, respectiv: un camion tip Abroll, o autospecială pirotehnică, patru containere tip cisternă cu apă și echipamente de stingere incendii de pădure, echipamente CBRN, echipamente de pregătire a populației și a personalului.
În cadrul proiectului sunt planificate mai multe activități, dintre care menționăm INFO CAMP, ce va avea loc pe parcursul a trei zile, în perioada august-septembrie 2025, aceasta fiind dedicată instruirii tinerilor voluntari din România și Serbia.. De asemenea, în anul 2026 este prevăzut un exercițiu tactic județean, în cadrul căruia vor fi utilizate echipamentele achiziționate.fiind semnat, în acest sens, contractul pentru organizarea evenimentelor.
În continuare, pompierii militari cărășeni rămân la datorie, 24 de ore din 24, pentru gestionarea operativă a situațiilor de urgență și acordarea de ajutor persoanelor aflate în dificultate.
Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro.