REZULTATELE ACTIUNILOR POLITISTILOR CĂRĂSENI ÎN PERIOADA MINIVACANTEI
neregulile constatate, polițiștii au aplicat 789 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 203000 de lei, iar ca măsură complementară aceștia au reținut în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce 33 de permise de conducere și au retras 39 de certificate de înmatriculare.
Siguranța rutieră și salvarea de vieți au fost, de asemenea, priorități ale polițiștilor din județ, sens în care, polițiștii rutieri au acționat permanent pentru prevenirea accidentelor de circulație, principalul scop fiind diminuarea riscului rutier pe drumurile publice din județ.
Polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin rămân la datorie, pentru menținerea ordinii și liniștii publice, dar și pentru prevenirea și combaterea fenomenului infracțional!