A profanat sicriul unei persoane decedate în speranta că va găsi bunuri de valoare
sicriul cu osemintele persoanei decedate, dezmembrat.
De asemenea, s-a efectuat cercetarea la fața locului, iar polițiștii au continuat cercetările și investigațiile pentru identificarea persoanei care a comis fapta.
În urma cercetărilor, în aceeași zi, polițiștii au identificat un tânăr de 24 de ani din comună, bănuit că ar fi comis fapta întrucât ar fi auzit că în interiorul sicriului ar putea găsi bunuri de valoare, negăsind, însă, astfel de bunuri.
Cercetările sunt continuate în acest caz pentru săvârșirea infracțiunii de profanare de cadavre sau morminte, sub coordonarea procurorului de caz de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Reșița.
Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal persoana cercetată beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală precum și de prezumția de nevinovăție.