Pagina principală · LIVE CAMERA CENTRU RESITA · Articole · Facebook Blog · Categorii de ştiri · Contactați-ne · Email -Admini · ARHIVA VIDEO Sâmbătă, August 22, 2026
VIZTATORI UNICI
<Flag Counter
Browser Ip
IP address signature
name
Mesajul prim-ministrului Marcel Ciolacu, transmis de secretarul de stat Dragos Hotea, în cadrul ceremoniei organizate cu ocazia Zilei Nationale de Comemorare a Victimelor Holocaustului din România
acest eveniment.
”În urmă cu 83 de ani, au început deportările masive ale evreilor din Bucovina de Sud în Transnistria. Aceste manifestări tragice au survenit în urma numeroșilor ani în care sămânța antisemitismului fusese deja plantată prin propagandă și materializată prin politici și măsuri antievreiești.
Ce a urmat după ziua de 9 octombrie a reprezentat punctul culminant al intoxicării unui întreg aparat cu ură și inumanitate, care a torturat, deportat, batjocorit, vandalizat și masacrat evreii și proprietățile acestora. Cetățenii români de etnie romă au fost, de asemenea, victime ale tuturor acestor atrocități îndreptate împotriva populației, numărul pierderilor omenești ridicându-se la ordinul zecilor de mii în cazul acestora.
Copii, femei, bătrâni, toate aceste categorii au fost supuse tratamentului inuman; toți aceștia au fost nevoiți să-și ascundă identitatea pentru a putea trăi, oameni care nu aveau altă vină în afara faptului că erau evrei sau că erau romi. Iar aceste lucruri erau inadmisibile pentru călăii lor.
După acest episod de-a dreptul întunecat, a urmat tăcerea și mușamalizarea implicării autorităților române în Holocaust. Au fost negate toate acele vieți curmate, toate lacrimile vărsate și toți cei care au fost dezrădăcinați și care și-au pierdut familiile, prietenii, apropiații.
Doamnelor și domnilor,
Antisemitismul nu este un fenomen izolat al secolului trecut. Antisemitismul este, în mod tragic, o realitate a prezentului, însă trebuie să nu fie și a viitorului. Acțiunile noastre trebuie să fie, în primul rând, izvorâte din datoria pe care o avem față de trecut și din responsabilitatea pe care o avem față de viitor, pentru a asigura echilibru și onestitate. Mai mult decât atât, acestea trebuie să fie centrate pe respectarea și promovarea demnității umane, a multiculturalismului și a drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, iar toleranța nu trebuie să reprezinte doar un element frumos al retoricii elitei politice, ci pilonul societății românești.
Adoptarea celei de-a doua Strategii naționale pentru prevenirea și combaterea antisemitismului, xenofobiei, radicalizării și a discursului instigator la ură reprezintă o dovadă în plus a implicării susținute a României în lupta comună împotriva tuturor acestor flageluri.
Doresc, și cu acest prilej, să reiterez angajamentul ferm al Guvernului României pentru combaterea tuturor formelor de antisemitism, xenofobie, rasism, populism, radicalizare și de discurs instigator la ură, precum și pentru promovarea cercetării și educației despre Holocaust.
În final, îmi doresc să aducem cu toții un pios omagiu celor ce au avut de suferit și celor care au murit din cauza apogeului urii, care acaparase mintea întregului aparat aflat la putere. Ne amintim astăzi, așadar, de toate viețile pierdute în Holocaust și pentru ele luptam ca aceste evenimente să nu mai poată fi replicate vreodată. Vă mulțumesc!”


Biroul de presă al Guvernului
Website: http://www.gov.ro/,
Facebook: https://www.facebook.com/guv.ro
Comentarii
Nu există comentarii postate.
Postează un comentariu
Te rog conectează-te pentru a posta un comentariu.
Evaluări
Evaluarea este disponibilă doar membrilor.

Te rog conectează-te sau înregistrează-te pentru a vota.

Nu au fost postate evaluări.
Conectare
Utilizator

Parolă



Încă nu eşti membru?
Înregistrează-te

Ţi-ai uitat parola?
Solicită una nouă
HOROSCOP

9,690,112 vizite unice
Cyclic by Fusion-Themes
Provided by Php-fusion V7 Themes | Freethemes4all.com

Powered by PHP-Fusion copyright © 2002 - 2026 by Nick Jones.
Released as free software without warranties under GNU Affero GPL v3.