ACTIUNI DESFĂSURATE DE POLITISTII DE IMIGRĂRI ÎN PERIOADA 1- 21 SEPTEMBRIE 2024
teritoriul României și combaterea migrației ilegale și a muncii nedeclarate.
Ca urmare a acestor activități, 144 de străini au fost depistați în situații ilegale, iar pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 117 sancțiuni contravenționale.
Valoarea totală a amenzilor este de 129.750 de lei.
De asemenea, în perioada de referință, 30 de străini au fost introduși în centrele de custodie publică, în vederea îndepărtării de pe teritoriul României, iar alți 38 de străini au fost îndepărtați sub escortă.
Astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare, în vederea asigurării respectării regimului juridic aplicabil cetățenilor străini aflați pe teritoriul României, precum și pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță publică.