Pagina principală · LIVE CAMERA CENTRU RESITA · Articole · Facebook Blog · Categorii de ştiri · Contactați-ne · Email -Admini · ARHIVA VIDEO Luni, Iulie 27, 2026
VIZTATORI UNICI
<Flag Counter
Browser Ip
IP address signature
name
VACANȚĂ ÎN SIGURANȚĂ / RECOMANDĂRILE POLIȚIEI ROMÂNE PENTRU COPII, PĂRINȚI ȘI ȘOFERI
turistice sau de agrement, ori vor opta pentru locurile de joacă organizate de către autoritățile publice locale.
Recomandăm conducătorilor de autovehicule să respecte normele privind circulația rutieră și să acorde o atenție sporită pe timpul deplasărilor, în zona de acțiune a indicatorului de avertizare „Copii”, în zonele pietonale și rezidențiale, precum și în apropierea parcurilor sau a locurilor de joacă amenajate, acolo unde copiii se plimbă cu bicicletele, cu rolele, ori se joacă cu mingea.

Totodată, pentru prevenirea implicării copiilor în accidente de circulație, Poliția Rutieră recomandă părinților să-i învețe pe cei mici:

• Să circule numai pe trotuare;
• Să nu staționeze pe bordura trotuarelor deoarece se pot dezechilibra și cădea în fața mașinilor;
• Să nu traverseze drumurile publice prin alte locuri decât prin cele special amenajate și semnalizate prin indicatoare sau marcaje rutiere și numai după ce s-au asigurat temeinic, iar la trecerile semaforizate, numai la semnalul luminos de culoare verde;
• Să nu se angajeze în traversarea căilor rutiere în fugă, prin fața sau spatele autovehiculelor staționate ori a mijloacelor de transport în comun oprite în stații;
• Acolo unde nu există amenajate trotuare sau poteci laterale, să se deplaseze numai pe partea stângă a drumurilor și cât mai aproape de marginea acestora, dar nu în grup, ci în șir unul după altul;
• Să nu circule cu rolele pe partea carosabilă a drumurilor publice, ci numai în locurile special amenajate;
• După căderea întunericului sau în alte condiții de vizibilitate redusă, să folosească îmbrăcăminte de culoare deschisă, care îi face mai vizibili în lumina farurilor.

Recomandăm, de asemenea, părinților să țină cont de următoarele aspecte:

• Supravegheați în permanență modul în care micii pietoni respectă regulile de deplasare pe drumul public;
• Alegeți locurile de joacă în spații adecvate, departe de arterele rutiere intens circulate;
• Amintiți-le mereu regulile de circulație și importanța respectării acestora, prin oferirea unor exemple de bună conduită în trafic.

Reamintim părinților și copiilor că, pentru a conduce o bicicletă pe drumurile publice, conducătorul acesteia trebuie să aibă vârsta de cel puțin 14 ani.

Referitor la circulația bicicletelor, polițiștii recomandă copiilor, conducătorii ai acestor vehicule:
• Dacă pe direcția de deplasare există o pistă pentru biciclete, să circule numai pe această pistă;
• Să nu circule pe trotuare, cu excepția cazului când pe acestea sunt amenajate piste speciale destinate lor;
• Să nu circule pe partea carosabilă în aceeași direcție de mers, dacă există o cale laterală, o potecă sau un acostament practicabil, ce pot fi folosite;
• Să nu se țină de un vehicul aflat în mers ori să fie remorcat de un alt vehicul sau împins ori tras de o persoană aflată într-un vehicul;
• Să nu circule fără a ține cel puțin o mână pe ghidon și ambele picioare pe pedale;
• Să nu circule în paralel cu o altă bicicletă;
• Să nu transporte sau să tragă orice fel de obiecte care, prin volumul ori greutatea lor, stânjenesc sau periclitează conducerea vehiculului ori circulația celorlalți participanți la trafic;
• Să nu circule pe timp de noapte sau când vizibilitatea este redusă;
• Să nu traverseze drumurile publice, pe trecerile destinate pietonilor, în timp ce se deplasează pe bicicletă
• Să nu conducă vehiculul fără a menține contactul roților cu solul.
• Să utilizeze casca de protecție omologată
I.G.P.R.
Comentarii
Nu există comentarii postate.
Postează un comentariu
Te rog conectează-te pentru a posta un comentariu.
Evaluări
Evaluarea este disponibilă doar membrilor.

Te rog conectează-te sau înregistrează-te pentru a vota.

Nu au fost postate evaluări.
Conectare
Utilizator

Parolă



Încă nu eşti membru?
Înregistrează-te

Ţi-ai uitat parola?
Solicită una nouă
HOROSCOP

9,531,126 vizite unice
Cyclic by Fusion-Themes
Provided by Php-fusion V7 Themes | Freethemes4all.com

Powered by PHP-Fusion copyright © 2002 - 2026 by Nick Jones.
Released as free software without warranties under GNU Affero GPL v3.