REZULTATE OBTINUTE DE POLITISTII DE IMIGRĂRI ÎN LUNA FEBRUARIE, PE LINIE DE AZIL
înregistrate 267 de cereri de azil, cele mai multe au fost depuse de cetățenii din Siria – 60, Nepal – 51, Turcia – 22, Pakistan – 18 și Bangladesh – 16.
Inspectoratul General pentru Imigrări are în subordine șase Centre Regionale de Proceduri și Cazare a Solicitanților de Azil, la Timișoara, Șomcuta Mare – Județul Maramureș, Rădăuți – Județul Suceava, Galați, Giurgiu și București, spații destinate cazării persoanelor care au solicitat o formă de protecție în România, la cererea acestora, până la încetarea dreptului de a rămâne pe teritoriul României, în situația în care nu dispun de mijloacele materiale necesare pentru întreținere.
Centrele au o capacitate totală de cazare de 1100 de locuri, cu posibilitatea de extindere cu încă 262 de locuri, și 166 de locuri în spații închise special amenajate, cu precizarea că plasarea persoanelor în spațiile închise special amenajate se face numai pentru situațiile și în limitele expres prevăzute de lege (art. 19 din Legea 122/2006 privind azilul în România).
Centrele unde au fost înregistrate cele mai multe cereri sunt Timiș – 150, București – 74, Maramureș – 13 și Giurgiu – 10.
În perioada analizată, au beneficiat de programele de integrare 734 de străini. Principalele țări de origine ale acestora sunt: Siria, Somalia, Afganistan, Ucraina și Irak.
De asemenea, în luna februarie a.c., 22 de persoane au sosit în Centrul de Tranzit în Regim de Urgență Timișoara (CTU) și au beneficiat de asistență oferită de Inspectoratul General pentru Imigrări, Înaltul Comisariat al Națiunilor Unite pentru Refugiați (UNHCR) și Organizația Internațională pentru Migrație (OIM).
Centrul de Tranzit în Regim de Urgență Timișoara este prima instituție de acest tip din lume și un model de bune practici, fiind un instrument important al politicii de protecție internațională.
Acesta a devenit operațional prin intrarea în vigoare a Acordului între Guvernul României, Înaltul Comisariat al Națiunilor Unite pentru Refugiați și Organizația Internațională pentru Migrație privind evacuarea temporară în România a unor persoane aflate în nevoie urgentă de protecție internațională și relocarea ulterioară a acestora, ratificat prin Legea nr. 291/2008 (Acordul Tripartit).
Centrul de Tranzit în Regim de Urgență de la Timișoara oferă adăpost temporar refugiaților în nevoie de evacuare de urgență din prima țară de azil, fie din cauza riscului de a fi returnați în țara în care sunt persecutați, fie din cauza condițiilor instabile, inumane și periculoase în care se găsesc și asigură protecția acestora până la relocarea într-un alt stat.
Cum se înregistrează solicitantul de azil?
După depunerea cererii de azil solicitantul este fotografiat și amprentat. Amprentele tuturor solicitanților de azil care, potrivit declarațiilor acestora, au împlinit vârsta de 14 ani, sunt transmise și stocate în bazele de date.
Solicitantul de azil este informat în scris cu privire la operațiunile de mai sus. Prelevarea și transmiterea amprentelor solicitanților de azil se face cu respectarea prevederilor referitoare la principiul confidențialității și protecției datelor cu caracter personal.
Personalul specializat al Direcției Azil și Integrare întreprinde verificări și activități specifice în scopul stabilirii tuturor elementelor legate de identitatea reală a solicitanților de azil.
Solicitantul de azil susține un interviu preliminar, în scopul stabilirii datelor personale ale acestuia și ale membrilor săi de familie, rutei parcurse din țara de origine până în România, datelor referitoare la eventuale cereri de azil depuse în alte state terțe ori într-un stat membru al Uniunii Europene, precum și a documentelor de identitate sau de călătorie aflate în posesia sa.
Interviul preliminar se completează de către un polițist I.G.I., în prezența unui interpret. Traducerea va fi efectuată într-o limbă pe care solicitantul o cunoaște sau se presupune în mod rezonabil că o cunoaște.
Solicitantul de azil este obligat să depună toate documentele pe care le are la dispoziție și care au relevanță pentru situația sa personală, cât și documentul pentru trecerea frontierei de stat, urmând să primească documentul temporar de identitate pentru solicitanții de azil, emis de Inspectoratul General pentru Imigrări.
Cum se poate depune o cerere de azil?
Cererile de azil se depun personal de către străinii aflați pe teritoriul României sau într-un punct de control pentru trecerea frontierei de stat.
În cazul străinilor minori, cererile de azil sunt depuse de reprezentantul legal.
Minorii care au împlinit vârsta de 14 ani pot depune cereri de azil în nume propriu.
Dacă un străin se adresează cu o cerere/memoriu/petiție în care menționează că dorește o formă de protecție în Romania, i se comunică în scris că este necesar să se prezinte personal la autoritățile competente să primească astfel de cereri.
Cererile de azil depuse în afara teritoriului României nu sunt admise.
Autoritățile competente să primească o cerere de azil sunt:
-structurile Inspectoratului General pentru Imigrări;
-structurile Poliției de Frontieră Române;
-unitățile de poliție în cadrul cărora sunt constituite și funcționează centre de reținere și arestare preventivă;
-structurile Administrației Naționale a Penitenciarelor din cadrul Ministerului Justiției.
Mai multe informații în acest domeniu găsiți aici: https://igi.mai.gov.ro/wp-content/uploads/2022/10/LEGE-nr.-122-din-4-mai-2006.pdf