18 interventii ale pompierilor cărăseni în ultimele 24 de ore
De asemenea, echipa pirotehnică din cadrul Detașamentului de Pompieri Reșița a desfășurat trei misiuni de asanare a teritoriului de muniția rămasă neexplodată în urma conflagrațiilor mondiale. Astfel, s-a intervenit pentru asanarea a două bombe aruncător calibru 120 mm, ce au fost descoperite pe timpul lucrărilor de infrastructură din zona Mociur, municipiul Reșița. Cea de-a treia misiune de asanare a avut loc pe raza localității Buchin, unde un cetățean a descoperit pe un izlaz o lovitură antitanc PG2. Acestea au fost cercetate, ridicate, transportate și depozitate în vederea distrugerii lor ulterioare. Pompierii militari cărășeni reamintesc persoanelor care execută diferite activități și depistează muniții, să sisteze imediat lucrările, să îndepărteze întregul personal din zona periculoasă și să anunțe de urgență, prin intermediul numărului unic pentru apeluri de urgență 112, serviciile de urgență profesioniste.
Totodată, pompierii au acționat pentru acordarea asistenței medicale, transportarea la spital a unei victime, precum și pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor în cazul unui accident rutier produs între două autoturisme, pe Calea Caransebeșului din municipiul Reșița.
În perioada de referință, s-au înregistrat 10 intervenții pentru acordarea primului ajutor calificat, precum și alte situații din categoria asistență persoane.
În continuare, pompierii militari cărășeni rămân la datorie, 24 de ore din 24, pentru gestionarea operativă a situațiilor de urgență și acordarea de ajutor persoanelor aflate în dificultate.
Nu uitați! Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro și aplicația de mobil DSU care poate fi descărcată gratuit de pe App Store și Google Play.