CONSILIUL CONCURENȚEI A SANCȚIONAT 3 COMPANII PENTRU TRUCAREA UNEI LICITATII ORGANIZATE DE MINISTERUL DE INTERNE
• DATAWARE CONSULTING S.R.L. - 2.321.589,12 lei,
• KONTRON SERVICES ROMANIA S.R.L. - 16.023.559,65 lei,
• TEMA ENERGY S.A. - 2.169.079,81 lei.
Consiliul Concurenței a constatat, în urma unei investigații declanșate în anul 2021, că cele trei companii și-au coordonat comportamentul în timpul participării la licitația publică pentru proiectarea și execuția proiectului „Hub Servicii (centrul de furnizare de servicii electronice) la nivelul Ministerului Afacerilor Interne”.
Astfel, cele trei companii au schimbat informații sensibile din punct de vedere concurențial referitoare la intențiile de participare la licitație și și-au coordonat politicile și strategiile comerciale pentru a nu depune oferte, cu scopul de a crește bugetul alocat de Ministerul de Interne pentru realizarea proiectului.
În acest caz, M.A.I. a fost autoritatea contractantă care a organizat licitația și nu a fost parte din înțelegerea anticoncurențială ce s-a derulat în perioada iulie 2020 – ianuarie 2021. Investigația a fost închisă în ceea ce privește companiile PORR CONSTRUCT S.R.L., REGIA AUTONOMA RASIROM, M&D CONS INVESTIȚII S.R.L., METROUL S.A., NESS PROIECT EUROPE S.R.L., GENERAL ME.EL ELECTRIC S.R.L., STRUCTURAL ENGINEERING AND TECHNOLOGY S.R.L., TANCRAD S.R.L. și ROVIS LIDER S.R.L., întrucât nu au fost descoperite dovezi suficiente privind încălcarea legislației concurenței care să justifice impunerea de măsuri sau sancțiuni de către Consiliul Concurenței.
Reamintim că legea concurenței interzice orice înțelegeri între companii și practici concertate care împiedică, restrâng sau denaturează concurența pe piața românească, în special cele care stabilesc prețuri de cumpărare sau de vânzare sau orice alte condiții de tranzacționare.
Deciziile Consiliului Concurenței sunt executorii, iar amenzile aplicate reprezintă venituri la bugetul de stat. Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) pune în aplicare decizia de sancționare a autorității de concurență și execută amenzile.