Bilanțul misiunilor în intervalul 16 -19.06.2023 al Inspectoratului pentru Situații de Urgență ,,SEMENIC" al județului Caraș-Severin
desfășurat 96 de intervenții și misiuni specifice.Cele mai multe solicitări au fost înregistrate în urma fenomenelor meteorologice periculoase. Dintre celelalte intervenții, amintim:
Ø Incendii la două autoturisme
În cursul nopții de duminică, în jurul orei 00:30, pompierii militari din cadrul Detașamentului de Pompieri Reșița au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un autoturism, pe raza municipiului Reșița. La sosirea echipajelor de intervenție, autoturismul ardea genaralizat cu degajări mari de fum. De asemenea, în această dimineața, un echipaj din cadrul Punctului de Lucru Băile Herculane au asigurat măsurile de prevenire și stingere a incendiilor în cazul unui autoturism cuprins de flăcări, care a fost stins de participanții la trafic până la sosirea salvatorilor. Din fericire, nu s-au înregistrat victime.
Ø Salvare animale din medii ostile vieții
Un echipaj din cadrul Detașamentului de Pompieri Reșița a intervenit, în cursul zilei de ieri, pentru salvarea a doi câini din medii ostile vieții. Prima solicitare a venit pentru a eliberarea un câine căzut într-un canal, din municipiul Reșița. După o intervenție reușită, care s-a finalizat cu salvarea animalului, la nici 40 de minute distanță, un nou apel ne solicita intervenția pentru salvarea unui alt câine, surprins pe malul Bârzavei. Și de această dată, animalul a fost salvat fără probleme.
Ø Alte misiuni și intervenții
Pompieri imilitari au desfășurat acțiuni de verificare a secțiilor ATI din unitățile spitalicești ale județului, cu scopul de a urmări respectarea măsurilor de prevenire și stingerea incendiilor, au asigurat măsurile de prevenire și stingere a incendiilor încazul a cinci accidente rutiere, fără victime, o misiune de salvare animale din medii ostile vieții, precum și alte misiuni în sprijinul comunităților.
Ø Misiuni de prim ajutor
În perioada de referință, s-au înregistrat 32 de intervenții pentru acordarea primului ajutor calificat, precum și alte situații din categoria asistență persoane.
În continuare, pompierii militari cărășeni rămân la datorie, 24 de ore din 24, pentru gestionarea operativă a situațiilor de urgență și acordarea de ajutor persoanelor aflate în dificultate.
Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgențăhttps://fiipregatit.roși aplicația de mobil DSU care poate fi descărcată gratuit de pe App Store și Google Play.