Pagina principală · LIVE CAMERA CENTRU RESITA · Articole · Facebook Blog · Categorii de ştiri · Contactați-ne · Email -Admini · ARHIVA VIDEO Sâmbătă, August 22, 2026
VIZTATORI UNICI
<Flag Counter
Browser Ip
IP address signature
name
Bilanțul misiunilor în intervalul 09 -12.06.2023 al Inspectoratului pentru Situații de Urgență ,,SEMENIC" al județului Caraș-Severin
Ø Explozie neurmată de incendiu

Sâmbătă, 10 iunie a.c., în jurul orei 0500 am fost anunțați de producerea unei explozii într-un apartament,situat la etajul 1 al unui bloc, din orașul Oravița. La locul solicitării s-au deplasat de urgență două echipaje din cadrul Secției de Pompieri Oravița, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD, care au procedat la evacuarea persoanei care se afla în interiorul locuinței unde a avut loc explozia, care a fost ulterior transportată la spital de echipajul SMURD. Proprietarul, bărbat în vârstă de 66 de ani, prezenta arsuri pe aproximativ 30% din suprafața corporală. De asemenea, au procedat la deblocarea ușii unei locuințe din vecinătate și evacuarea persoanei aflate în interior, care nu a necesitat îngrijiri medicale. Alte șase persoane, care locuiesc în blocul respectiv, s-au autoevacuat până la sosirea forțelor de intervenție. Suflul exploziei, provocate cel mai probabil, de o acumulare de gaze provenite de la butelie, a afectat ferestrele și ușile, precum și bunurile din locuință în proporție de aproximativ 80% , iar ușile și geamurile altor 11 garsoniere din blocul unde s-a produs explozia au fost afecate, precum și geamurile a 3 garsoniere din blocul din proximitate. De asemenea au fost avariate și 5 autoturisme, care se aflau parcate. Evenimentul nefericit s-a produs pe fondul unei acumulări de gaze, iar cauza probabilă de producere a exploziei a fost stabilită ca fiindsisteme de încălzire (sau gătit) defecte, neizolate termic corespunzător.

Ø Incendiu

În după-masa zilei de vineri, 09 iunie a.c.,pompierii militari din cadrul Detașamentului de Pompieri Caransebeș au intervenit, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, pentru localizarea și stingerea unui incendiu izbucnit la anexa unei gospodării din satul Ciuta, comuna Obreja. La sosirea salvatorilor, incendiul se manifesta cu flacără și degajări de fum la nivelul acoperișului anexei, pe o suprafață de aproximativ 30mp,fără pericol de propagare la obiective din vecinătate. După o intervenție de aproximativ o oră și jumătate, incendiul a fost lichidat în limitele găsite.

Ø Misiuni pirotehnice

Specialiștii pirotehnici din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență “SEMENIC” al județului Caraș-Severin au fost solicitați să intervină în acest sfârșit de săptămână pentru două misiuni de asanare a teritoriului de muniție rămasă neexplodată. În prima misiune s-au identificat, în municipiul Reșița, două bombe aruncator calibru 120 mm. A doua misiune a avut loc în municipiul Caransebeș, unde, la locul solicitării, a fost identificată o grenadă de mână defensivă. În ambele cazuri, muniția a fost cercetată, identificată, ridicată, transportată și depozitată în siguranță, în vederea distrugerii ei ulterioare.

Pompierii militari cărășeni reamintesc persoanelor care execută diferite activități și depistează muniții, să sisteze imediat lucrările, să îndepărteze întregul personal din zona periculoasă și să anunțe de urgență, prin intermediul numărului unic 112, serviciile de urgență profesioniste.

Ø Intervenții în urma fenomenelor meteorologice periculoase

În urma fenomenelor meteorologice avertizate, pompierii cărășeni au intervenit în perioada09-11.06.2023 pentru:

- evacuarea apei din aproximativ 20 de curți de pe 5 străzi din cartierul Câlnic;

- decolmatarea a 6 podețe;

- evacuarea apei din 2 garaje, din totalul celor 15 afectate pe strada Făgărașului;

- evacuarea apei din subsolul unui bloc de locuințe de pe strada Timișorii, unde au fost afectate 10 boxe;

-degajare copaci căzuți pe suprafața carosabilă, în zona Marila și între localitățile Ciudanovița și Lișava.

De asemenea, Serviciul pentru Situații de Urgență (SVSU) Bocșa a intervenit pentru evacuarea apei dintr-un beci din orașul Bocșa.

Ø Alte misiuni și intervenții

Pompierii militari au desfășurat acțiuni de verificare a secțiilor ATI din unitățile spitalicești ale județului, cu scopul de a urmărire și respectarea măsurilor de prevenire și stingerea incendiilor, au asigurat măsurile de prevenire și stingere a incendiilor în cazul a patru accidente rutiere, fără victime, o misiune de salvare animale din medii ostile vieții, precum și alte misiuni în sprijinul comunităților.

Ø Misiuni de prim ajutor

În perioada de referință, s-au înregistrat 23 de intervenții pentru acordarea primului ajutor calificat, precum și alte situații din categoria asistență persoane.



În continuare, pompierii militari cărășeni rămân la datorie, 24 de ore din 24, pentru gestionarea operativă a situațiilor de urgență și acordarea de ajutor persoanelor aflate în dificultate.

Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgențăhttps://fiipregatit.roși aplicația de mobil DSU care poate fi descărcată gratuit de pe App Store și Google Play.





COMPARTIMENTUL INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE

Comentarii
Nu există comentarii postate.
Postează un comentariu
Te rog conectează-te pentru a posta un comentariu.
Evaluări
Evaluarea este disponibilă doar membrilor.

Te rog conectează-te sau înregistrează-te pentru a vota.

Nu au fost postate evaluări.
Conectare
Utilizator

Parolă



Încă nu eşti membru?
Înregistrează-te

Ţi-ai uitat parola?
Solicită una nouă
HOROSCOP

9,690,581 vizite unice
Cyclic by Fusion-Themes
Provided by Php-fusion V7 Themes | Freethemes4all.com

Powered by PHP-Fusion copyright © 2002 - 2026 by Nick Jones.
Released as free software without warranties under GNU Affero GPL v3.