Activitatea pe luna noiembrie 2022 a inspectorilor de muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Caras-Severin
- neîntocmirea în formă scrisă a contractului individual de muncă; în Registrul electronic de evidență a salariaților nu se transmit modificările de salariu, nu se respectă termenele de transmitere a datelor, iar unele date sunt introduse eronat; nu se face dovada efectuării plății salariului către salariatul îndreptățit; neacordarea repausului săptămânal și a sporului pentru munca prestată în acele zile de repaus; întocmire defectuoasă a foilor colective de prezență;
- nu se face dovada acordării echipamentului individual de protecție; neluare măsuri pentru instruirea lucrătorilor în situația introducerii unor echipamente de muncă; truse de prim ajutor cu elemente expirate; lipsa notificării cu privire la substanțele și amestecurile chimice periculoase pe care le folosește angajatorul; rastelul de butelii nu este legat la împământare; utilizarea unui echipament de muncă (malaxor) fără dispozitiv de protecție; în activitatea de exploatare forestieră se efectuează lucrări cu personal necalificat; etc.
La un angajator au fost identificate 2 persoane care prestau activitate fără să aibă întocmit în formă scrisă contractul individual de muncă; domeniul de activitate al angajatorului sancționat pentru muncă nedeclarată fiind: construcții.
Au fost comunicate de către angajatori 9 evenimente care au avut ca urmări 1 deces și 8 cazuri de incapacitate temporară de muncă, iar la finalizarea cercetărilor se va stabili dacă sunt accidente de muncă sau în afara muncii.
În baza Legii nr. 52/2011 privind exercitarea unor activități cu caracter ocazional desfășurate de zilieri, s-au luat în evidență 455 zilieri, iar conform Legii nr. 62/2011 a dialogului social, s-au înregistrat 7 contracte colective de muncă și 2 acte adiționale de modificare a clauzelor contractului colectiv de muncă.
La solicitarea scrisă a salariaților sau a unor foști salariați, s-au întocmit 156 certificate ce conțin informații referitoare la activitatea desfășurată la diverși angajatori.