CETĂTENI DIN REPUBLICA MOLDOVA DEPISTATI CU SEDERE ILEGALĂ DE POLITISTII DIN DÂMBOVITA
vederea reglementării dreptului de ședere.
La data de 10 noiembrie, polițiștii de imigrări din Dâmbovițaau desfășurat o acțiune pe linia prevenirii și combaterii șederii ilegale a străinilor, pe raza de competență.
Astfel, în cadrul activităților întreprinse polițiștii au depistat pe raza localitățiiRăcari o femeie de 38 de ani împreună cu cei doi copii ai săi, din Republica Moldova, care nu mai îndeplineau condițiile șederii pe teritoriul României.
Din verificări a reieșit faptul că aceștia au intrat legal în România, însă la expirarea dreptului de ședere nu au părăsit teritoriul țării noastre.
Având în vedere că persoanele în cauză sunt membri de familie ai unui cetățean român, iar în astfel de situații este interzisă măsura returnării, au fost îndrumate către structura de imigrări, în vederea reglementării dreptului de ședere, în conformitate cu prevederile O.U.G. nr.194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, cu modificările și completările ulterioare.