TREI CETĂTENI STRĂINI DEPISTATI CU SEDERE ILEGALĂ DE POLITISTII DE IMIGRĂRI DIN BUCURESTI
fost emise decizii de returnare cu termen de plecare voluntară de 15 zile de pe teritoriul țării noastre.
La data de 02 octombrie, polițiștii de imigrări din cadrul Direcției pentru Imigrări a Municipiului București – Serviciul Depistări și Combaterea Șederii și Muncii Ilegale a Străinilor au continuat acțiunile pe linia combaterii șederii ilegale a cetățenilor străini, context în care au depistat, trei cetățeni, toți bărbați, cu vârste cuprinse între 24 și 33 de ani, din Sri Lanka, Vietnam și Egipt, care nu mai îndeplineau condițiile șederii pe teritoriul României.
Din verificări a reieșit că aceștia au intrat legal în România, însă nu au părăsit teritoriul țării noastre la expirarea dreptului de ședere.
Pe numele acestora au fost emise decizii de returnare cu termen de plecare voluntară de 15 zile de pe teritoriul țării noastre.
De asemenea, cei în cauză au fost sancționați contravențional cu avertisment în conformitate cu prevederile O.U.G 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare.