Pagina principală · LIVE CAMERA CENTRU RESITA · Articole · Facebook Blog · Categorii de ştiri · Contactați-ne · Email -Admini · ARHIVA VIDEO Vineri, August 28, 2026
VIZTATORI UNICI
<Flag Counter
Browser Ip
IP address signature
name
Absolvenții de învățământ sunt așteptați să se înregistreze în evidențele ANOFM
și de alte măsuri de stimulare a ocupării forței de muncă.

Prin absolvent al unei instituții de învățământ se înțelege persoana care a obținut o diplomă sau un certificat de studii, în condițiile legii, în una dintre instituțiile de învățământ gimnazial, profesional, special, liceal, postliceal sau superior, de stat ori particular, autorizat sau acreditat în condițiile legii.

Înregistrarea absolvenților ca persoană în căutarea unui loc de muncă este o etapă prealabilă și obligatorie în vederea obținerii facilităților acordate potrivit Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă, cu modificările și completările ulterioare.

Potrivit Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă, absolvenții instituțiilor de învățământ și absolvenții școlilor speciale, în vârstă de minimum 16 ani, care în termen de 60 de zile de la absolvire, se înregistrează la agențiile pentru ocuparea forței de muncă din raza cărora își au domiciliul și se angajează cu normă întreagă pentru o perioadă mai mare de 12 luni, beneficiază de o primă de inserție egală cu de 3 ori valoarea indicatorului social de referință (ISR) în vigoare la data încadrării (ISR - 525,5 lei).

După expirarea termenului de 60 de zile de la absolvire, în cazul în care absolvenții s-au înregistrat ca persoană în căutarea unui loc de muncă, pot beneficia, la cerere, de indemnizație de șomaj în cuantum de 50% din valoarea ISR în vigoare, pentru o perioadă de 6 luni.

Persoanele care, la data solicitării dreptului, refuză un loc de muncă potrivit pregătirii sau nivelului studiilor sau refuză participarea la servicii pentru stimularea ocupării și de formare profesională oferite de agențiile pentru ocuparea forței de muncă, nu beneficiază de indemnizație de șomaj.

Absolvenții care, la data solicitării dreptului, au fost admiși sau urmează cursurile unei forme de învățământ, organizate și/sau acreditate, după caz, în condițiile legii, nu beneficiază de indemnizație de șomaj.

De asemenea, absolvenții licențiați ai facultăților de medicină, medicină dentară și farmacie care, la data solicitării dreptului, au promovat concursul național de rezidențiat pe locuri sau pe posturi, în condițiile legi, nu beneficiază de indemnizație de șomaj.

Serviciul Comunicare, Relații cu Publicul și Secretariatul Consiliului de Administrație
Comentarii
Nu există comentarii postate.
Postează un comentariu
Te rog conectează-te pentru a posta un comentariu.
Evaluări
Evaluarea este disponibilă doar membrilor.

Te rog conectează-te sau înregistrează-te pentru a vota.

Nu au fost postate evaluări.
Conectare
Utilizator

Parolă



Încă nu eşti membru?
Înregistrează-te

Ţi-ai uitat parola?
Solicită una nouă
HOROSCOP

9,711,172 vizite unice
Cyclic by Fusion-Themes
Provided by Php-fusion V7 Themes | Freethemes4all.com

Powered by PHP-Fusion copyright © 2002 - 2026 by Nick Jones.
Released as free software without warranties under GNU Affero GPL v3.