Art. 1. – Se convoacă în ședință ordinară, Consiliul Local al Municipiului Reșița în data de 13.04.2021 ora 1400, ședință ce va avea loc în sala de ședință (la parter) a Primăriei municipiului Reșița.
Art. 2 – Proiectul ordinii de zi a Ședinței ordinare este prevăzut în Anexa care face parte integrantă din prezenta dispoziție.
Art. 3 – Materialele prevăzute în Anexă vor fi puse la dispoziția consilierilor locali prin e-mail, prin serviciul de stocare OneDrive si pe suport de hartie.
Art. 4 – Materialele menționate în Anexă se transmit spre avizare:
Comisiei pentru studii prognoze economico – sociale, buget, finanțe, administrarea domeniului public și privat al municipiului Reșița
Comisiei de organizare dezvoltare urbanistică, realizarea lucrărilor publice, protecția mediului înconjurător, conservarea monumentelor istorice de arhitectură și mediu
Comisiei pentru servicii publice, agricultură, comerț, privatizare, sport, turism și agrement
Comisiei pentru proiecte – programe, activități științifice, învățământ, sănătate și familie, culte, cultură, muncă, protecție socială și relații externe
Comisiei pentru administrație publică locală, juridică, apărarea ordinii publice, respectarea drepturilor și libertăților cetățenilor
Art. 5 – Comisiile de specialitate ale Consiliului Local pot formula și depune amendamente asupra proiectelor de hotărâri.
Art. 6 – Prezenta dispoziție se aduce la cunoștință publică pe site-ul primăriei www.primariaresita.ro.
Art. 7 -Dispoziția se comunică:
- Prefectului și Instituției Prefectului Județul Caraș-Severin;
- Mass-media.
ANEXA LA DISPOZITIA NR. 387/07.04.2021
1. Proiect de hotărâre privind aprobarea Bugetului de venituri și cheltuieli al Municipiului Reșița pe anul 2021
inițiator: Primar – Ioan POPA
2. Proiect de hotărâre privind aprobarea Nomenclatorului arhivistic care cuprinde termenele de păstrare a documentelor create de aparatul de specialitate la Primarului, respectiv de către Consiliul Local al Municipiului Reșița
inițiator: Primar – Ioan POPA
3. Proiect de hotărâre privind aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli și a planului de achiziții pe anul 2021 la SOCIETATEA TRANSPORT URBAN REȘIȚA SRL
inițiator: Primar – Ioan POPA
4. Proiect de hotărâre privind aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli și a programului anual al achizițiilor publice pe anul 2021 la PIEȚE REȘIȚA S.R.L.
inițiator: Primar – Ioan POPA
5. Proiect de hotărâre privind aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli pe anul 2021 la S.C. ”TERMO SERV CET” S.R.L.
inițiator: Primar – Ioan POPA
6. Proiect de hotărâre privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici actualizați în conformitate cu Devizul General, respectiv aprobarea descrierii sumare a investiției ”Reabilitarea căii de acces Str. Feroviarului –Str. Dealul Mare pentru extinderea transportului public”
inițiator: Primar – Ioan POPA
7. Proiect de hotărâre privind interzicerea promovării reclamelor sonore prin intermediul megafoanelor și altor tipuri de sisteme audio pe domeniul public sau privat al Municipiului Reșița
inițiator: Primar – Ioan POPA
8. Proiect de hotărâre privind aprobarea trecerii din domeniul public al municipiului Reșița în domeniul privat al municipiului Reșița, a două parcele de teren identificate în CF nr. 45190 Reșița în suprafață de 2.853 mp și CF nr. 45140 Reșița în suprafață de 19.800 mp
inițiator: Primar – Ioan POPA
9. Proiect de hotărâre privind predarea către Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației prin Compania Națională de Investiții ”C.N.I.” S.A., pe bază de protocol, a amplasamentului și asigurarea condițiilor în vederea executării obiectivului de investiții Proiect tip – ”Construire bază sportivă TIP 2 Calea Caransebeșului, nr. 2, municipiul Reșița, județul Caraș-Severin”, în cadrul subprogramului „Complexuri Sportive” pe terenul în suprafață de 3931 mp, identificat în CF nr. 46451 Reșița, Nr. Cadastral 46451, liber de orice sarcini, situat în Reșița, județul Caraș-Severin, Calea Caransebeșului Nr. 2, reprezentând proprietatea publică a municipiului Reșița, în vederea și pe perioada realizării de către C.N.I. SA a obiectivului de investiții
inițiator: Primar – Ioan POPA
10. Proiect de hotărâre privind însușirea procesului-verbal nr. 23841/30.03.2021 al Comisiei Sociale de Analiză a Solicitărilor de Locuințe și aprobarea închirierii unor locuințe ANL aflate în domeniul privat al Municipiului Reșița
inițiator: Primar – Ioan POPA
11. Proiect de hotărâre privind însușirea procesului-verbal nr. 23843/30.03.2021 al Comisiei Sociale de Analiză a Solicitărilor de Locuințe și aprobarea închirierii unei locuințe convenabile aflată în domeniul privat al Municipiului Reșița
inițiator: Primar – Ioan POPA
12. Proiect de hotărâre privind însușirea procesului-verbal nr. 23847/30.03.2021 al Comisiei Sociale de Analiză a Solicitărilor de Locuințe și aprobarea închirierii unei locuințe convenabile aflate în domeniul privat al Municipiului Reșița
inițiator: Primar – Ioan POPA
13. Proiect de hotărâre privind atribuirea în proprietate, în baza H.G. nr. 20/1996 și a contractului de vânzare-cumpărare nr. 119/112/2011, a suprafeței de 20,04 mp. teren aferent construcției, din terenul în suprafață totală de 638 mp. înscris în C.F. 32383 Reșița, nr. top G100/i/50/9 situat în județul Caraș-Severin, localitatea Reșița, Aleea Felix, nr. 1 A, sc.1, et.2, ap. 6, către domnul Gaita Nistor și soția Gaita Maria
inițiator: Primar – Ioan POPA
14. Proiect de hotărâre privind atribuirea în proprietate, în baza H.G. nr. 20/1996 și a contractului de vânzare-cumpărare nr. 191/112/2006, a suprafeței de 40,42 mp. teren aferent construcției, din terenul în suprafață totală de 285 mp. înscris în C.F. 38975 Reșița, nr. top 228/b/1/1, situat în județul Caraș-Severin, localitatea Reșița, str. Cerbului nr. 22, ap. 2, către domnul Dobre Pavel-Romică și soția Dobre Gyongyike
inițiator: Primar – Ioan POPA
15. Proiect de hotărâre privind solicitarea unui acord de principiu/aviz Companiei Naționale de Căi Ferate „C.F.R.” SA, pentru suprafața de teren de 670 mp, ce afectează C.F. nr. 43010 Reșița – proprietar Statul Român – domeniul public, cu drept de administrare Ministerul Transporturilor și Infrastructurii și concesiune a Companiei Naționale de Căi ferate CFR SA, necesar realizării unui drum în vederea realizării proiectului ”Amenajare spațiu de agrement urban, inclusiv străzi și utilități, precum și interconectarea zonei marginalizate Mociur cu cartierele Centru și Govândari printr-o promenadă, pistă de biciclete, reabilitarea și crearea de noi facilități de acces pietonal”
inițiator: Primar – Ioan POPA
16. Proiect de hotărâre privind darea în administrare pe o perioadă de 10 ani, a unor mijloace fixe aflate în proprietatea municipiului Reșița, către SC Piețe Reșița SRL, societate ce desfășoară servicii de de utilitate publică
inițiator: Primar – Ioan POPA
17. Proiect de hotărâre privind aprobarea scoaterii din funcțiune și casarea, în vederea demarării procedurii de demolare și valorificare a imobilului – construcție înscrisă în CF nr. 42244 Reșița, nr. top R200/3/52/d/2 în suprafață de 100 mp (Punct termic nr. 11), situat administrativ pe str. Cerna, nr. 9, din municipiul Reșița
inițiator: Primar – Ioan POPA
18. Proiect de hotărâre privind aprobarea vânzării fără licitație publică a terenului în suprafață de 291 mp, identificat în CF nr. 31453 Reșița, nr. cad 31453, situat administrativ în municipiul Reșița, str. G.A. Petculescu, către S.C. FORSINED FOR S.R.L., în calitate de proprietar al construcției edificată pe acest teren
inițiator: Primar – Ioan POPA
19. Proiect de hotărâre privind aprobarea Bugetului de venituri și cheltuieli al Asociației Reșița Europeană de sub autoritatea Consiliului Local Reșița pentru anul 2021