Bilantul lunii martie 2021, la Inspectoratul Teritorial de Muncă Caraș-Severin
- neîntocmirea în formă scrisă a contractului individual de muncă;
- necompletarea în totalitate a clauzelor stipulate în contractul individual de muncă;
- stabilirea salariului de bază sub nivelul celui minim brut pe țară garantat în plată;
- dosare de personal incomplete;
- salariatului nu i s-a înmânat un exemplar al contractului individual de muncă;
- foi colective de prezență care nu reflectă realitatea orelor lucrate efectiv; nu sunt evidențiate orele de început și de sfârșit ale programului de lucru;
- lipsa copiei contractului individual de muncă pentru salariații care prestează activitate în acel loc;
- nu s-a comunicat de îndată de către angajator la inspectorat evenimentul produs în timpul procesului de muncă sau în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu;
- nu s-au luat măsuri pentru verificarea ISCIR a cazanelor de încălzire din dotare;
- neluarea măsurilor pentru efectuarea în termenul scadent a verificării PRAM a instalațiilor electrice;
- nu se asigură efectuarea triajului epidemiologic și dezinfectarea obligatorie a mâinilor în condițiile și cu respectarea Instrucțiunilor generale privind măsurile de igienă în scopul prevenirii contaminării cu virusul SARS Cov 2;
- neinstruirea persoanelor responsabile cu acordarea primului ajutor;
- nu se asigură echipament individual de protecție;
- neinstruirea lucrătorilor ținând cont de noile riscuri reprezentate de infecția cu SARS Cov2.
La 3 angajatori au fost identificate 8 persoane (din care 2 femei) pentru care nu s-au întocmit forme legale de angajare, domeniile de activitate al angajatorilor sancționați pentru muncă nedeclarată fiind: restaurante; construcții, tăierea și rindeluirea lemnului.
Au fost comunicate de către angajatori 6 evenimente care au avut ca urmări 4 cazuri de incapacitate temporară de muncă și 2 decese, iar la sfârșitul cercetărilor se va stabili dacă se încadrează în categoria accidentelor de muncă.
În baza Legii nr. 52/2011 privind exercitarea unor activități cu caracter ocazional desfășurate de zilieri, s-au luat în evidență 395 zilieri, iar conform Legii nr. 62/2011 a dialogului social, s-au înregistrat 3 contracte colective de muncă și 4 acte adiționale de modificare/prelungire a clauzelor contractului colectiv de muncă.