ACTIUNI DE VERIFICARE A RESPECTĂRII MĂSURILOR DE PROTECTIE, PE RAZA JUDETULUI CARAS-SEVERIN
respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă au avut loc în sistem integrat și au vizat, în special, zonele aglomerate, terase, restaurante, pensiuni, centre comerciale, dar și mijloacele de transport în comun, scopul vizat fiind prevenirea răspândirii virusului Covid-19.
Astfel, ieri, 27.03.2021, au fost derulate, atât în mediul urban cât și în mediul rural, acțiuni de verificare a respectării măsurilor sanitare vizând combaterea răspândirii noului virus SARS-CoV-2, la care au participat 176 de polițiști, jandarmi și reprezentanți ai celorlalte instituții.
În cadrul activităților au fost verificate 67 de societăți comerciale, au fost legitimate peste 1.700 de persoane, iar pentru neregulile constatate au fost aplicate 194 de sancțiuni contravenționale (dintre care 165 pentru nerespectarea măsurii protecție individuală și 28 de sancțiuni aplicate persoanelor fizice pentru nerespectarea interdicțiilor privind deplasarea/libera circulație), în valoare de 23.500 de lei.
Cu ocazia controalelor în trafic, polițiștii au verificat legalitatea efectuării transportului de marfă și persoane, inclusiv modul în care măsurile de protecție stabilite prin Legea nr. 55/2020 sunt respectate în timpul efectuării transportului de persoane, prin curse regulate/speciale, fiind verificate 326 de mijloace de transport persoane.
Conducătorii tuturor autoturismelor verificate în trafic au fost instruiți de polițiști în privința respectării prevederilor Legii 55/2020, pentru prevenirea răspândirii virusului SARS-CoV-2.
●
Echipajele de poliție, poliție locală și jandarmerie aflate în serviciu pe raza județului Caraș-Severin verifică modul de respectare a interdicției de circulație a persoanelor în afara locuinței/gospodăriei, în intervalul orar 22:00—05:00.
De asemenea cetățenii au fost informați cu privire la faptul că, începând de astăzi, 28 martie, se va restricționa circulația autovehiculelor si a persoanelor în intervalul orar 20:00 - 05:00 și închiderea programului de funcționare a societăților comerciale începând cu ora 18:00, în perioada sfârșitului de săptămână, în localitățile unde incidența ratei de infectare este de peste 4 la mie.
La nivelul județului Caraș-Severin, pragul de 4 cazuri la 1.000 de locuitori a fost depășit în localitățile Grădinari și Socol, unde incidența raportată la numărul de locuitori este de 4,42, respectiv 4,24, conform Hotărârii Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Caraș-Severin din 27 martie 2021.
În aceste localități vor fi aplicate noile restricții în perioada 28 martie - 10 aprilie.
Reamintim că este permisă circulația persoanelor în intervalul mai sus precizat pentru următoarele motive:
●deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi;
●deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță, precum și pentru achiziționarea de medicamente;
●deplasări în afara localității a persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicției, cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane și care poate fi dovedit prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei;
●deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/ însoțirea copilului, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori deces al unui membru de familie.
Pentru verificarea motivului deplasării în interes profesional sunteți obligați să prezentați, la cererea forțelor de ordine, legitimația de serviciu sau adeverința eliberată de angajator ori o declarație pe propria răspundere.
Pentru verificarea motivului deplasării în interes personal sunteți obligați să prezentați, la cererea forțelor de ordine, o declarație pe propria răspundere, completată în prealabil.
Declarația pe proprie răspundere trebuie să cuprindă: numele și prenumele, data nașterii, adresa locuinței/gospodăriei/locului activității profesionale, motivul deplasării, data completării și semnătura.
În continuare, polițiștii, împreună cu celelalte structuri ale M.A.I. și instituții cu atribuții de control, vor acționa, atât în uniformă cât și în civil, pentru verificarea respectării prevederilor Legii 55/2020, privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de Covid-19.
*Recomandăm tuturor cetățenilor să păstreze distanțarea fizică, să poarte masca de protecție, să nu se expună la riscuri.
*Nu dorim sancționarea cetățenilor, ci dorim ca toți să conștientizeze faptul că, sănătatea și viața persoanelor sunt cele mai importante, însă nu vom tolera nicio abatere a legii.
*Suntem și vom fi prezenți, permanent la datorie și aplicăm legea în litera și spiritul ei!