Arderile necontrolate de vegetatie uscată- actiuni voluntare care pot pune in pericol vietile si bunurile oamenilor
lunii martie și până acum, pompierii militari cărășeni au acționat la nu mai putin de 35 intervenții pentru stingerea unor incendii de vegetație uscată, pe suprafețe totalizand un număr de aproximativ 150 ha.
Pentru evitarea producerii arderilor necontrolate în perioada imediat următoare, Inspectoratul pentru Situații de Urgență ”Semenic” al județului Caraș-Severin face apel la cetățeni să respecte măsurile specifice de prevenire a incendiilor provocate de arderea resturilor și deșeurilor vegetale:
· să nu utilizeze focul deschis în locuri cu pericol de incendiu și pe timp de vânt;
· să nu utilizeze focul deschis la distanțe mai mici de 10 m față de materiale sau substanțe combustibile (casă, șură, depozit de cereale, pădure etc);
· arderea resturilor vegetale, gunoaielor, deșeurilor și a altor materiale combustibile să se facă în locuri special amenajate;
· cetățenii se vor interesa la primărie în ceea ce privește planificarea zilelor și locurile special amenajate în care se adună resturile menajere și vegetația uscată din localitate în scopul arderii;
· arderea resturilor vegetale, gunoaielor și deșeurilor vegetale să se facă numai pe baza permisului de lucru cu foc, după ce a fost informat în prealabil serviciul voluntar pentru situații de urgență;
· să asigure supravegherea permanentă a arderii și să stingă jarul după încetarea acesteia.
Conform Legii 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor, art. 14, la nivelul localității, primarul are următoarele obligații:
· coordonează organizarea permanentă a intervenției în caz de incendiu la nivelul unității administrativ-teritoriale, asigură participarea la intervenție a serviciului voluntar de urgență cu mijloacele din dotare și conducerea intervenției, până la stingerea incendiului ori până la sosirea forțelor inspectoratului;
· asigură realizarea și menținerea în stare de funcționare a căilor de acces, a sistemelor de anunțare, alarmare, precum și de alimentare cu apă în caz de incendiu;
· organizează și execută, prin serviciul de urgență voluntar, controlul respectării regulilor de apărare împotriva incendiilor la gospodăriile cetățenești; informează populația cu privire la modul de comportare și de intervenție în caz de incendiu asigură încadrarea serviciului de urgență voluntar cu personal atestat în condițiile legii, precum și pregătirea profesională și antrenarea acestuia.
Arderile necontrolate ale miriștilor și resturilor vegetale pot provoca adevărate dezastre. Această practică de sezon determină pe de o parte creșterea poluării aerului, prin creșterea concentrațiilor gazelor cu efect de seră care contribuie la fenomenul de încălzire globală, și duce la creșterea noxelor din aer, iar pe de altă parte determină scăderea fertilității solurilor, prin reducerea conținutului optim de materie organică din sol și scăderea biodiversității, având efecte negative majore atât pentru habitatele naturale, cât și pentru flora și fauna sălbatică specifică.
Nerespectarea prevederilor legale ale OUG 195/2005,privind Protectia mediului, „obligația proprietarilor și deținătorilor de terenuri cu titlu sau fără titlu, de a nu arde miriștile, stuful, tufărișurile sau vegetația ierboasă, fără acceptul autorității competente pentru protecția mediului și fără informarea în prealabil a serviciilor publice comunitare pentru situații de urgență” atrage după sine aplicarea de sancțiuni contravenționale,se sancționează cu amendă de la 3000 lei la 6000 lei pentru persoane fizice, și de la 25000 la 50000 lei pentru persoane juridice (art. 98, pct. 9).
În ceea ce privește arderile care au loc în interiorul sau vecinătatea ariilor naturale protejate și pe trenurile supuse refacerii ecologice prevederile legale sunt și mai stricte, astfel, conform prevederilor art. 98, alin. 1, pct. 1, dinOUG 195/2005 privind Protecția mediului „arderea miriștilor, stufului, tufărișurilor și vegetației ierboase din ariile protejate și de pe terenurile supuse refacerii ecologice”, constitue infracțiuni și se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la 1 an sau cu amendă,dacă au fost de natură să pună în pericol viața ori sănătatea umană, animală sau vegetală.
De asemenea, in conformitate cu Legea 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor persoanele fizice și juridice au obligația să nu primejduiască, prin deciziile și faptele lor, viața, bunurile și mediul. Conform prevederilor Hotărârii Guvernului României nr. 537/2007amenajarea de locuri pentru utilizarea focului deschis în condiții și la distanțe care favorizează propagarea focului la construcții, depozite, culturi agricole, păduri, plantații și alte vecinătăți se sancționează cu amendă de la 1.000-2.500 lei.
Nerespectarea măsurilor specifice la efectuarea arderilor de miriști, vegetație uscată și resturi vegetale are consecințe grave asupra comunității prin pierderi de vieți omenești, producerea de pagube materiale și afectarea mediului înconjurător.