Inspectoratul Teritorial de Muncă Caraș-Severin desfășoară acțiuni de control
angajatorii și lucrătorii din sectorul public și privat care au un număr însemnat de locuri de muncă cu probabilitate mare de apariție a afecțiunilor musculo-scheletice, respectiv cei care desfășoară activități în următoarele domenii de activitate:
- silvicultură și exploatări forestiere – cod CAEN 02;
- extracția cărbunelui superior și inferior – cod CAEN 05;
- fabricarea produselor din cauciuc și mase plastice – cod CAEN 22;
- industria construcțiilor metalice – cod CAEN 25;
- fabricarea de mobilă - cod CAEN 31;
- comerț cu ridicata și amănuntul – cod CAEN 46/47;
- depozitare și activități auxiliare pentru transporturi – cod CAEN 52;
- activități de poștă și curierat – cod CAEN 53.
Printre cauzele apariției afecțiunilor musculo-scheletice amintim:
- manipularea repetată a greutăților, în special în cazul în care mișcarea include acțiuni de aplecare sau răsucire;
- mișcări repetitive sau energice;
- păstrarea unor poziții incomode și statice pe durată îndelungată;
- acțiunea vibrațiilor mecanice asupra mușchilor, oaselor, articulațiilor;
- iluminatul insuficient;
- mediul de lucru friguros sau cu umiditate/căldură excesivă;
- munca accelerată;
- șederea sau statul în picioare pe perioade îndelungate, în aceeași poziție; etc.
Menționăm faptul că afecțiunile musculo-scheletice sunt printre cele mai frecvente probleme de sănătate profesională din Europa, afectând milioane de lucrători.
În același timp le sunt atribuite printre cele mai ridicate cheltuieli la nivelul sistemului de sănătate și al celui economico-social.