ACTIUNI DE VERIFICARE A RESPECTĂRII MĂSURILOR DE PROTECTIE
În ultimele 24 de ore au fost desfășurate acțiuni de verificare în zone aglomerate, în trafic, centre comerciale, piețe, târguri, terase, în zona lăcașelor de cult, dar și în mijloacele de transport în comun, cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, scopul vizat fiind prevenirea răspândirii virusului COVID-19.
La activități au participat 121 de polițiști, polițiști locali și angajați de la celelalte autorități.
Au fost verificate 34 de societăți comerciale și 255 de mijloace de transport persoane, fiind legitimate peste 1950 de persoane.
Pentru neregulile constatate au fost aplicate 161 de sancțiuni contravenționale, în valoare 19.250 de lei, dintre care 150 pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală și 11 pentru nerespectarea interdicțiilor privind deplasarea.
Scopul polițiștilor nu este aplicarea de sancțiuni, ci acela de a-i determina pe toți cetățenii să conștientizeze necesitatea respectării normelor sanitare și a prevederilor legale pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu Covid 19 și nu vor fi tolerate abateri de la normele legale.
Facem apel la cetățeni să păstreze distanțarea fizică, să poarte masca de protecție, să respecte toate celelalte recomandări și să nu se expună la riscuri.