Pagina principală · LIVE CAMERA CENTRU RESITA · Articole · Facebook Blog · Categorii de ştiri · Contactați-ne · Email -Admini · ARHIVA VIDEO Luni, Septembrie 07, 2026
VIZTATORI UNICI
<Flag Counter
Browser Ip
IP address signature
name
EVALUAREA ACTIVITĂTII INSPECTORATULUI PENTRU SITUATII DE URGENȚĂ SEMENIC AL JUDEȚULUI CARAȘ-SEVERIN PE ANUL 2020
CNCAV pentru modul de stabilire a centrelor de vaccinare la nivel județean.

De asemenea, creșterea capacității de reziliență a comunităților și a gradului de siguranță al cetățenilor pe teritoriul județului, precum și dezvoltarea nivelului de pregătire a personalului propriu, autorităților, instituțiilor și a populației în domeniul operativ, s-a realizat prin efectuarea a:

- 679 acțiuni de instruire/ educare în domeniul situațiilor de urgență și recunoașteri în teren;

- 18 exerciții cu forțe și mijloace în teren;

- 88 misiuni de asigurare/supraveghere zonă în diferite situații de urgență, precum și pe timpul evenimentelor publice de amploare.

Numărul acțiunilor de instruire/ educare a populației s-a redus considerabil față de anul 2019, deoarece, pentru evitarea contaminării personalului, în contextul răspândirii virsului SARS-CoV-2, aceste activități au fost restrânse și chiar sistate pentru o perioadă.

La nivelul Centrului Operațional Județean au fost avizate un număr de 11 planuri de intervenție la incendii ale unor operatori economici.

A fost efectuată o analiză la nivelul zonei de competență cu privire la oportunitatea înființătii de noi puncte de lucru în zonele identificate cu localitățile pentru care timpul de răspuns depășește 20 minute.

În anul 2020, au fost executate un număr de 12 exerciții bilunare de înștiințare a Comitetelor Locale pentru Situații de Urgență, cu cele 77 UAT-uri de la nivelul Județului Caraș-Severin și 3 exerciții/antrenamente pentru verificarea funcționării sirenelor de alarmare publică din zona de competență, în prima zi de miercuri a fiecărei luni, care a implicat angrenarea celor 77 UAT-uri câtși operatorii economici sursă de risc (începând cu luna aprilie, desfășurarea exerecițiului/antrenamentului denumit generic,,MIERCUREA ALARMELOR”s-a sistat).

În anul 2020 au fost verificate și avizate un număr de 18 Planuri de Evacuare în Situații de Urgență de la 18 UAT-uri și 1 Plan de evacuare în situații de urgență de la 1 operator economic.

Până în luna aprilie, s-a verificat modul de funcționare și întreținere a sirenelor de alarmare publică la un număr de 25 localități (Reșița, Caransebeș, Anina, Bocșa, Băile Herculane, Moldova Nouă, Oravița, Oțelu Roșu, Băuțar, Berliște, Berzasca, Carașova, Ciclova Română, Coronini, Ezeriș, Fârliug, Gârnic, Glimboca, Marga, Obreja, Răcășdia, Slatina Timiș, Sichevița, Târnova, Topleț).

Pe linie de asanare pirotehnică,in anul 2020, echipa pirotehnică a exectuat 27 misiuni de asanare a muniției rămase neexplodate pe teritoriul județului Caraș-Severin precum și 3 misiuni de distrugere a muniției asanate.

În anul 2020 activitatea echipei CBRNea fost influențată de apariția virusului SARS-CoV-2, activitățile find preponderent de instruire și decontaminare. Au fost executate, începând cu luna februarie, 217 misiuni de decontaminare.Echipa CBRN a intervenit și la alte riscuri, 4 evenimente rezultate ca urmare a unor incidente cu mercur, 1 accident cu implicarea de substanțe periculoase pe DN 6 și un eveniment privind o intoxicare cu monoxid de carbon

În ceea ce priveșteasistența medicală de urgență și prim ajutor calificat, echipajele SMURD din cadrul subunităților de intervenție au intervenit la 2833 cazuri de asistență medicală de urgență și prim ajutor calificat.

Pe lângă cele 2833 misiuni de asistență medicală de urgență, s-a mai intervenit la un număr de 180 misiuni pentru descarcerare, 269 de intervenții asistență persoane și 232 cazuri suspecte/confirmate COVID.

În domeniul dispecerizării situațiilor de urgență,au fost dispecerizate circa 11.810 apeluri. În anul 2020s-au transmis către comitetele locale pentru situații de urgență și către structurile cu răspunderi în gestionarea situațiilor de urgență un număr de 531 notificări

hidrometeorologice, din care 38 INFORMĂRI, 341 atenționări COD GALBEN, 134 avertizări COD PORTOCALIU și 18 COD ROȘU.

De asemenea, au fost primite 823 notificări privind transporturi de deșeuri/substanțe periculoase și transporturi speciale care au tranzitat județul, toate fiind diseminate instituțiilor cu atribuții respectiv subunităților de intervenție și monitorizate la nivelul dispeceratului inspectoratului.

Pe linie de analiză, evaluare și coordonare/ conducere intervenții, la nivelul Centrului Operațional au fost desfășurate activități de analiză, evaluare și sinteză, referitoare la situațiile de urgență produse în zona de competență, de monitorizare a evoluției situațiilor de urgență semnalate și de informare operativă a structurilor și organismelor abilitate să întreprindă măsuri cu caracter preventiv ori de intervenție.

Începând cu luna martie a anului 2020, a fost activat Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției Caraș-Severin, faza a III-a – PORTOCALIU, în contextul pandemiei de COVID-19. Activitatea CJCCI s-a desfășurat la sediul inspectoratului nostru, sub coordonare a personalului centrului operațional și conducerea șefului CJCCI.CS.

Totodată, s-a asigurat coordonarea tehnică operațională a intervențiilor pentru gestionarea situațiilor de urgență și secretariatul tehnic permanent al Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, acordându-se o atenție deosebită întocmirii și difuzării documentelor către componentele Sistemului Județean de Management al Situațiilor de Urgență și către alte autorități responsabile.

În anul 2020, la nivelul județului Caraș-Severin au fost înregistrate 4970 intervenții în situațiide urgență, cu 227 mai puține decât în anul 2019.

Rata intervențiilor a fost de 1681,5 la 100.000 de locuitori și de 583,5 la 1000 km2.

Incendiile constituie, în continuare, unul din principalele riscuri gestionate de pompierii militari cărășeni. Deși anul 2020 nu a fost unul secetos, cele mai multe intervenții (cu exepția celor SMURD) au fost cele pentru stingerea incendiilor. Astfel, au fost înregistrate în total 601 astfel de intervenții, cu 476 mai puține decât în anul precedent, iar dintre acestea 358 au fost la incendii de vegetație uscată și altele, cu aproximativ 50% mai puține decât în 2019.

Timpul mediu de răspuns la incendii al serviciilor profesioniste a fost de 16:12 min, față de 16:43 min în anul 2019, iar timpul mediu de intervenție a fost de 102:23 min, față de 119:48 min în 2019.

S-au asigurat 366 misiuni de protecția comunităților: 26 acțiuni de protecția mediului, 46 salvări animale din medii ostile, dar și 294 alte tipuri de intervenții desfășurate în urma unor solicitări adresate de către instituții publice, agenți economici, autorități locale, după caz, pentru: degajare copaci, țurțuri, evacuare apă, deblocare ușă, transport apă, căutare persoane dispărute/rătăcite/înnecate, decontaminare autospeciale în urma transportului pacienților suspecți/infectați cu COVID-19. În fiecare situație s-a acordat sprijinului necesar în limitele competențelor legale.

Pe timpul intervențiilor au fost salvate 82 persoane (din care 19 copii). De asemenea, au fost salvate 3265 de animale și păsări și protejate bunuri în valoare estimativă de 35.691.600 lei.

Comparativ cu aceeași perioadă a anului 2019 a crescut numărulpersoanelor salvate, de la 41 (din care 2 copii),la 82, iar valoarea bunurilor salvate a scăzut de la 73.248.200 lei la 35.691.600 lei.

În anul 2020, aflat aproape în întregime sub efectele negative ale pandemiei generate de virusul SARS-CoV-2,Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Caraș-Severin s-a întrunit în 48 de ședințe,din care două cu caracter ordinar, în cadrul acestora fiind adoptate 65 hotărâri, majoritatea cuprinzând măsuri și acțiuni pentru prevenirea și limitarea răspândirii noului coronavirus la nivelul județului.

Pentru verificarea viabilității documentelor operative și a planurilor de cooperare privind răspunsul, intervenția și pregătirea în comun a forțelor specializate, precum și pentru îmbunățățirea cooperării intra/interinstituționale și antrenarea tuturor structurilor cu atribuții în gestionarea situațiilor de urgență, conform prevederilor H.G. nr. 557/2016, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Semenic” al Județului Caraș-Severin a organizat 2 exerciții județene de cooperare cu forțe și mijloace în teren, pe baza unor scenarii care privesc riscuri specifice, identificate la nivelul județului, astfel:

exercițiu
Exemplar unic

Nr. ________ din ___ . ___ . 2007

de cooperare pe linia managementului unor situații de urgență generate de producerea unor căderi masive de zăpadă în zona montană Secu (desfășurat în data de 07.02.2020)

ü exercițiu de cooperare privind managementul integrat al intervenției serviciilor profesioniste în cooperare cu alte forțe pentru gestionarea unei situații de urgență determinată de producerea unui accident naval pe fluviul Dunărea, zona Moldova-Nouă (desfășurat în 08.10.2020).

Pe linie de avizare/autorizare:au fost soluționate un număr de 166 documentații, (85 documentații pentru avize de securitate la incendiu și protecție civilă si 30 documentații pentru autorizații de securitate la incendiu, fiind emise 12autorizații de securitate la incendiu la obiective care funcționau fără acest act administrativ, 51 puncte de vedere la PUG, PUZ și PUD), s-a participat la 17 recepții la terminarea lucrărilor.

O atenție deosebită a fost acordată asistenței tehnice de specialitate în domeniul avizării/ autorizării de securitate la incendiu.

În anul 2020 au fost executate un număr total de 890 controale, activitățile de control, inspecție și audit vizând 573 operatori economici, 299 instituții, 9 construcții hidrotehnice și 12 localități.

Specialiștii din inspecția județeană de prevenire au oferit asistență tehnică de specialitate în 1297 situații, din care 407 pe segmentul avizare-autorizare și 890 pe segmentul prevenirea incendiilor;

Pe timpul controalelor au fost efectuate 872exerciții de alarmare, evacuare și intervenție la locul de muncă, la incendiu, numărul total de participanți fiind de 5730 și 12 de exerciții de alarmare publică.

Personalul Inspecției de Prevenire a efectuat 884 instruiri, din care: 573 instruiri la operatori economici, unde au participat 1146 persoane, 299 instruiri la instituții, unde au participat 590 persoane și 12 instruiri la localități, unde au participat 36 persoane.

În anul 2020 au fost desfășurate controale la cei trei operatori de pe teritoriul județului nostru care se încadrează în prevederile Legiinr. 59/2016 privind controlul asupra pericolelor de accident major în care sunt implicate substanțe periculoase: SC Linde Gas Oțelu Roșu, SC Messer Gas Reșița –operatori cu risc minor și SC Maxam Anina –operator cu risc major și au fost verificate 9 construcții hidrotehnice.

Inspecția județeană de prevenire a emis 53 de avize pentru transport deșeuri periculoase.

În perioada analizată ISUJ Caraș-Severin, în calitate de partener, împreună cu Consiliul Județean Caraș-Severin, în calitate de lider de proiect, au semnat contractul de finanțare pentru proiectul “Sustainable Joint Network of the Emergency Situations in Banat” (“Rețea comună durabilă pentru situațiile de urgență din Banat”)din cadrul Programului Interreg IPA CBC România-Serbia – Apelul II – aprilie 2018, în prezent aflându-ne în etapa de implementare.

In prezent, ISU Semenic are in delurare alte 4 proiecte cu fonduri externe nerambursabile, in curs de implementare:

1. Un proiect cu banca mondiala in stadiul de preacreditare ( Sectia Moldova Noua) – reconstructia cazarmei.

2. Proiect cu fonduri de la bugetul de stat – garaje modulare Detasament Resita

3. Proiect pentru Caransebes reabilitare termica-energetica

4. Proiect Romania-Serbia achizitii de autovehicule si echipamente de interventie.


OBIECTIVE PENTRU ANUL 2021

Pentru anul 2021, inspectoratul nostru și-a stabilit ca priorități instituționale reducerea numărului de obiective care funcționează fără autorizație de securitate la incendiu, optimizarea acțiunilor de pregătire si educare a populației în domeniul situaților de urgență, reducerea numărului de incendii la locuințe/gospodării cetățenești și de victime rezultate din acestea, prin intensificarea și diversificarea acțiunilor de informare preventivă, eficientizarea acțiunilor de gestionare a situațiilor de urgență, menținerea unui standard ridicat al pregătirii personalului operativ, atât în plan tematic cat si practic, continuarea și finalizarea obiectivelor de investiții aflate în derulare, înfiintarea celor 3 puncte de lucru de la Berzovia, Armeniș și Băile Herculane.
Comentarii
Nu există comentarii postate.
Postează un comentariu
Te rog conectează-te pentru a posta un comentariu.
Evaluări
Evaluarea este disponibilă doar membrilor.

Te rog conectează-te sau înregistrează-te pentru a vota.

Nu au fost postate evaluări.
Conectare
Utilizator

Parolă



Încă nu eşti membru?
Înregistrează-te

Ţi-ai uitat parola?
Solicită una nouă
HOROSCOP

9,741,464 vizite unice
Cyclic by Fusion-Themes
Provided by Php-fusion V7 Themes | Freethemes4all.com

Powered by PHP-Fusion copyright © 2002 - 2026 by Nick Jones.
Released as free software without warranties under GNU Affero GPL v3.