Poliția de Frontieră Română este gazda unei operațiuni organizate de Agenția Europeană pentru Politia de Frontieră si Garda de Coastă FRONTEX
Acțiunea se desfășoară la nivelul a nouă sectoare ale Poliției de Frontieră situate la granița terestră și vizează prevenirea și combaterea migrației ilegale pe respectivul segment de frontieră externă a Uniunii Europene.
În cadrul operațiunii de la frontiera cu Serbia vor fi detașați 33 de reprezentanți ai Agenției Frontex și ai autorităților de frontieră din Austria, Bulgaria, Cehia, Estonia, Franța, Germania, Grecia, Letonia, Lituania, Polonia, Slovacia, Spania și Ungaria, cu 21 autospeciale de patrulare.
În diverse faze ale activității, vor participa și polițiști de frontieră români de la cele nouă sectoare ale Poliției de Frontieră care au în competență granița terestră cu Serbia.
Întreaga acțiune JO FOA Land 2021 se derulează pe teritoriul mai multor state, durata de implementare a acesteia fiind de un an, începând cu 27 ianuarie 2021.
Scopul operațiunii este să pună în aplicare în mod coordonat activitățile operaționale derulate la frontierele terestre externe ale UE pentru a controla fluxurile de imigrație ilegală către teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene, pentru a combate criminalitatea transfrontalieră și pentru a consolida cooperarea europeană.
Se va avea în vedere întreprinderea de măsuri comune pe linia prevenirii și contracarării fenomenului migraționist la frontierele terestre ale spațiului comunitar, creșterea operativității schimbului de date și informații între autoritățile de aplicare a legii din aceste țări, precum și un schimb eficient de experiență între polițiștii de frontieră europeni.
Operațiunea va fi finanțată, în totalitate, de către Agenția FRONTEX.