ACTIUNI DE VERIFICARE A RESPECTĂRII MĂSURILOR DE PROTECTIE ÎN CONTEXTUL PANDEMIEI
zone aglomerate, în trafic, centre comerciale, piețe, târguri, terase, în zona lăcașelor de cult, dar și în mijloacele de transport în comun, cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, scopul vizat fiind prevenirea răspândirii virusului COVID-19.
La activități au participat 519 efective.
Au fost verificate 132 de societăți comerciale și 846 mijloace de transport persoane, fiind legitimate peste 7.000 de persoane.
Pentru neregulile constatate au fost aplicate 334 de sancțiuni contravenționale, în valoare 48.000 de lei, dintre care 309 pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală.
Reamintim că scopul activităților desfășurate de polițiști nu este aplicarea de sancțiuni, ci acela de a-i determina pe toți cetățenii să conștientizeze necesitatea respectării tuturor normelor sanitare și prevederilor legale pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu Covid 19, însă nu vor fi tolerate abateri de la normele legale.
Facem apel la cetățeni să păstreze distanțarea fizică, să poarte masca de protecție și să nu se expună la riscuri.
Totodată, persoanele care se deplasează în afara locuinței/gospodăriei în intervalul orar 23:00-05:00, pentru motive justificate, sunt obligate să prezinte legitimația de serviciu sau adeverință eliberată de angajator, ori o declarație pe propria răspundere, completată în prealabil.
Interdicția privind desfășurarea de reuniuni cu prilejul unor sărbători, aniversări, petreceri în spații închise și/sau deschise, publice sau private rămâne în vigoare în continuare.
În interiorul localităților se interzic circulația persoanelor în grupuri pietonale mai mari de 6 persoane care nu aparțin aceleiași familii și formarea unor asemenea grupuri.
Mulțumim cetățenilor care au dat dovadă de responsabilitate și au respectat recomandările autorităților și pe cele ale personalului medical, de a se proteja împotriva infectării cu SARS-CoV-2 și răspândirii acestui virus.