Cariera magistratilor, între politistul rău (Inspectia Judiciară & CSM) si cel bun (ICCJ)
de APADOR-CH, conform Legii 544/2001 a informațiilor publice, de la CSM și Inspecția Judiciară. Acestea arată că în perioada 2016-2020, Inspecția Judiciară a propus CSM un număr de 171 de sancțiuni, din care CSM a admis 104 și a respins 67. Din cele 104 admise, 81 au fost aplicate judecătorilor și 23 procurorilor.
Un aspect care ridică mari semne de întrebare cu privire la gradul de subictivism din procesul de sancționare a magistraților este faptul că absolut toate sancțiunile contestate la Înalta Curte de Casație și Justiție – ICCJ (25 în total, în perioada menționată) au fost admise, iar severitatea lor – îndulcită. Excluderile sau suspendările au fost înlocuite cu sancțiuni mai ușoare.
Întrucât e greu de admis că un organism care se ocupă printre altele și de cariera magistraților poate să greșească în totalitate în aprecierea unei presupuse abateri, se pune întrebarea cine a greșit sau cine e părtinitor în procesul evaluării conduitei magistraților: Inspecția Judiciară, CSM sau ICCJ? Este posibil ca în toate cazurile ajunse la ICCJ să fi greșit Inspecția Judiciară și CSM sau judecătorii Înaltei Curți sunt părtinitori cu colegi din propria breaslă, astfel că îi scapă de sancțiuni? Cât e complicitate de breaslă și cât e intoleranță în acest proces, și mai ales la cine?
Și în aceste condiții, putem vorbi de o verificare obiectivă a activității magistraților sau de înțelegeri de grup/de breaslă și implicit de un control al magistraților incomozi prin amenințarea cu sancțiuni?
Sunt câteva întrebări la care ar trebui să se gândească și să răspundă atât cei chemați să legifereze mecanismele de gestionare a răspunderii magistraților, cât și reprezentanții sistemului de justiție.