Trei sirieni depistați ascunși printre paleți de carton, la P.T.F Porțile de Fier I
28.09.2020, în jurul orei 00.45, la Punctul de Trecere a Frontierei Porțile de Fier I, județul Mehedinți, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de frontieră, pe sensul de intrare în țară, un cetățean sârb, în vârstă 70 de ani, conducând ansamblul rutier, format din cap tractor și semiremorcă, ambele înmatriculate în Serbia.
Conform documentelor de însoțire a mărfii, șoferul transporta paleți de carton, pe ruta Belgrad - București.
În urma analizei de risc specifice, polițiștii de frontieră au procedat la efectuarea controlului amănunțit al mijlocului de transport, ocazie cu care au descoperit ascunși, în compartimentul marfă, trei cetățeni străini.
În urma verificărilor, polițiștii de frontieră au stabilit că cei trei sunt cetățeni din Siria, cu vârste cuprinse între 21 și 30 de ani. Aceștia au declarat că doreau să ajungă în vestul Europei.
Polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de migranți pentru șoferul sârb și de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat față de cetățenii sirieni, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.