La un an după Caracal, Guvernul vrea să caute de urgentă persoanele dispărute
nu a fost adoptată. În prag de alegeri, se apelează tot la o ordonanță de urgență, un instrument atât de drag tuturor guvernelor.
Ca și în urmă cu un an, când a făcut șase propuneri de îmbunătățire a legii privind căutarea persoanelor dispărute, APADOR-CH vine și la dezbaterea proiectului de ordonanță de la Ministerul Afacerilor Interne (de vineri, 11 septembrie ora 10.00), cu alte șase sugestii. Atragem, însă atenția, că cel puțin două dintre modificările anunțate nu se pot face prin ordonanță, întrucât ar fi neconstituționale.
Problemele de neconstituționalitate ale ordonanței
Prima vizează articolul 38 din OUG, unde sunt prevăzute „metode speciale de căutare a unei persoane dispărute", adică măsuri care afectează drepturi și libertăți fundamentale nu doar ale persoanei căutate, ci și ale altor persoane vizate de activitățile respective – de exemplu, dreptul la viață privată, inviolabilitatea domiciliului,interceptarea corespondenței etc.
A doua este la articolele 73 și 74 din OUG, unde sunt introduse infracțiuni pentru sesizarea nejustificată a dispariției unei persoane și pentru obstrucționarea procedurilor de căutare.
Deși utile în context, cele două prevederi contravin articolului 115, alineatul 6 din Constituție, care spune că nu pot fi restrânse prin ordonanță de urgență drepturi fundamentale ale omului. În plus, în cazul introducerii de noi infracțiuni, acestea nu se pot face prin ordonanță de urgență pentru că poporul a stabilit asta în cadrul referendumului național din 2019: că nu se pot adopta ordonanțe de urgență „în domeniul infracțiunilor, pedepselor și al organizării judiciare".
Propunerile APADOR-CH de îmbunătățire a ordonanței
Indiferent dacă va fi adoptat prin ordonanță sau printr-o lege în regim de urgență (ceea ce ar fi mai indicat), proiectul conține și alte scăpări care ar trebui corectate:
Reducerea de la 3 luni la 1 lună a perioadei după care trebuie evaluat dosarul fiecărei dispariții de către șeful unității de căutare.
APADOR-CH consideră că dosarul fiecărei dispariții de persoane trebuie evaluat cel puțin din lună în lună, iar nu o dată la 3 luni, cum prevede proiectul.
Reducerea de la 30 zile la 5 zile a termenului în care se va răspunde la cererea membrilor familiei/reprezentantului legal cu privire la stadiul procedurilor de căutare.
APADOR-CH consideră că termenul de 30 de zile este nejustificat de mare pentru o simplă informare cu privire la stadiul căutării, un termen de 5 zile fiind suficient, în mod rezonabil, pentru o astfel de informare.
Introducerea în bazele electronice de date a semnalării privind dispariția persoanei trebuie să se facă de îndată ce a fost sesizată dispariția unei persoane, și nu după ce sesizarea a fost verificată și s-a constatat că este temeinică. Altfel, se pierde timpul cel mai prețios în caz de dispariție, respectiv cel din perioada imediat următoare dispariției persoanei.
Rolul principal al semnalării dispariției în bazele de date este tocmai diseminarea cât mai rapidă printre organele care au competențe legate de procedura căutării a informațiilor privind dispariția persoanei respective. De aceea, momentul potrivit ar fi chiar acela ar semnalării dispariției. În cazul în care sesizarea se va dovedi neîntemeiată, semnalarea va putea fi ștearsă din bazele electronice de date.
Definirea prin lege (ordonanță de urgență) a noțiunilor de „verificare în imobil" și de „verificare în locuită" și delimitarea conținutului acestora de cel al noțiunii de „percheziție domiciliară".
APADOR-CH recomandă ca în proiect să se prevadă expres că verificările în locuință și cele în imobil se rezumă la verificarea prezenței fizice în acel spațiu a persoanei căutate, fără efectuarea de alte activități care intră în conținutul percheziției domiciliare și care are nevoie de acordul unui judecător.
Reducerea de la 6 luni la 2 luni a duratei maxime pentru care se pot dispune unele metode speciale de căutare (printre care, interceptarea comunicațiilor și a corespondenței), în cadrul procedurii administrative de căutare a unei persoane dispărute.
Șansele de găsire în viață a unei persoane dispărute scad direct proporțional cu numărul orelor trecute de la dispariție. Ca atare, într-un caz de căutare a persoanei dispărute, folosirea mijloacelor tehnice de supraveghere (de exemplu, interceptarea convorbirilor telefonice) ar avea eficiență în primele ore sau zile, în prima lună, eventual cu posibilitatea prelungirii cu încă o lună. Dar, stabilirea unei durate maxime totale de 6 luni a acestei supravegheri tehnice, într-o procedură administrativă caracterizată prin urgența măsurilor ce trebuiesc luate, este vădit exagerată.
Limitarea perioadei în care se poate solicita autorizație pentru percheziție domiciliară la primele 60 de zile de la data sesizării cazului de dispariție.
APADOR-CH consideră că solicitarea autorizării efectuării percheziției domiciliare/a sediului, în cadrul unei proceduri administrative de căutare, care presupune urgența, nu ar trebui să se poate face oricând, ci doar într-un anumit interval de timp de la data primirii sesizării privind dispariția unei persoane, de exemplu, în cel mult 60 zile (2 luni) de la data sesizării privind dispariția unei persoane.
