În perioada 2 - 9 martie a.c., la nivel național, au fost dispuse măsuri preventive de supraveghere judiciară față de 182 de persoane. Măsurile preventive care stabilesc supravegherea judiciară presupun obligații în sarcina persoanelor față de care au fost dispuse.
Astfel, polițiștii desfășoară activități specifice față de 29 de persoane pe numele cărora a fost dispusă măsura arestului la domiciliu și față de 153 de persoane aflate sub control judiciar.
Poliția Română verifică, periodic, modul în care persoanele puse sub supraveghere judiciară își respectă obligațiile, iar în cazul încălcării acestora, sesizează instanța competentă.