Activitatea desfășurată de Inspectoratul Teritorial de Muncă al Județului Caraș-Severin în luna martie 2015
Sancțiunile din domeniul relațiilor de muncă, în valoare totală de 83.800 lei, au fost aplicate în principal pentru: neevidențierea orelor de muncă efectuate suplimentar, neîntocmirea în formă scrisă a contractului individual de muncă, neînregistrarea contractului individual de muncă în aplicația electronică constituită la nivel național Revisal, nerespectarea repausului săptămânal.
Sancțiunile din domeniul securității și sănătății în muncă, în valoare de 18.000 lei, au fost aplicate pentru neautorizarea lucrătorilor care deservesc instalații de ridicat, neefectuarea controlului medical periodic, neacordarea echipamentului individual de protecție, instruirea necorespunzătoare a lucrătorilor.
În decursul lunii martie, angajatorii au comunicat 7 evenimente soldate cu 5 cazuri de incapacitate temporară de muncă și 2 decese, iar după ce vor fi finalizate cercetările, se va stabili dacă sunt sau nu accidente de muncă.
S-au dispus în total 256 de măsuri ferme pentru remedierea deficiențelor constatate în timpul controalelor.
Inspectoratul Teritorial de Muncă al Județului Caraș-Severin va urmări modul de îndeplinire a măsurilor dispuse și va continua acțiunile de control.