Actiuni în sistem integrat pentru prevenirea si combaterea migratiei ilegale
polițiști de la serviciile Rutier, de Ordine Publică, Investigarea Criminalității Economice, Poliția Municipiului Caransebeș, Poliția Stațiunii Băile Herculane, polițiști de la Serviciul Județean de Poliție Transporturi, polițiști de frontieră de la Serviciul Teritorial al Poliției de Frontieră Caraș-Severin, polițiști de la Biroul pentru Imigrări al Județului Caraș-Severin și jandarmi de la Inspectoratul de Jandarmi Județean Caraș-Severin.
Pe parcursul celor 4 ore, au fost efectuate verificări concomitente pe drumurile publice, atât pe DN 6, cât și în localități, în zona parcărilor, gărilor, autogărilor, la unități de cazare, unități de alimentație publică și societăți comerciale.
Astfel, au fost efectuate acțiuni de control pe drumurile publice și în parcările amenajate pe DN 6, în cadrul cărora au fost verificate peste 180 de autovehicule, iar aproximativ 100 de conducători auto au fost testați cu privire la consumul de alcool sau alte substanțe.
În cadrul acțiunilor și controalelor au fost legitimate aproape 250 de persoane, dintre care 32 de cetățeni străini, și au fost verificate 4 societăți comerciale. Dintre cetățenii străini verificați, nu au fost situații de ședere ilegală pe teritoriul României în niciunul dintre cazuri.
În urma neregulilor constatate în cadrul acțiunilor au fost aplicate 33 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproape 53.000 de lei, dintre care 23 pentru nerespectarea regulilor de circulație pe drumurile publice.
Alte 10 sancțiuni contravenționale au fost aplicate pentru nerespectarea regulilor de conviețuire socială, a celor pe linie economică și a legislației pe linia drepturilor de autor.
Ca măsuri complementare a fost reținut un permis de conducere pentru depășire neregulamentară, au fost retrase 6 certificate de înmatriculare, a fost dispusă imobilizarea a două autovehicule și a fost indisponibilizată cantitatea de 110 litri de alcool.
În cadrul activităților au fost folosite mijloacele tehnice din dotare, aparatele radar, etilotest, etilometru și drugtest, precum și o dronă cu termoviziune din dotarea Poliției de Frontieră.
Astfel de activități preventiv-reactive vor fi desfășurate și în perioada următoare, în colaborare cu celelalte structuri teritoriale ale Ministerului Afacerilor Interne, asigurarea climatului optim de ordine și siguranță publică în județ fiind principalul obiectiv al instituției noastre.