Măsuri de prevenire a incendiilor provocate de cosurile de fum
fost înregistrate 86 de incendii cauzate de aceste neglijențe.
Pentru a preveni astfel de incidente, Inspectoratul pentru Situații de Urgență “SEMENIC” al județului Caraș-Severin recomandă respectarea următoarelor măsuri de apărare împotriva incendiilor:
✔ Curățarea periodică a coșurilor de fum pentru a îndepărta funinginea depusă și întreținerea acestora prin zugrăvire spre a observa și repara eventualele fisuri apărute;
✔ Verificarea canalelor și coșurilor de evacuare a fumului pentru ca acestea să nu prezinte fisuri care să permită scânteilor să aprindă materialele combustibile din apropiere;
✔ Montarea unei bucăți de tablă pe podea, în fața sobei, pentru a proteja zona de cădere a jarului;
✔ Depozitarea materialelor combustibile la o distanță sigură față de sobe;
✔ Evitarea utilizării combustibililor inflamabili, precum benzina, pentru aprinderea focului;
✔ Folosirea lemnelor potrivite ca dimensiuni pentru vatra focarului, închiderea ușei sobei și evitarea supraîncălzirii acesteia.
În caz de incendiu, sunați imediat la numărul unic de urgență 112. Respectând aceste măsuri simple, putem proteja viețile, locuințele și bunurile celor dragi.