10 situatii de urgentă înregistrate în ultimele 24 de ore
Ieri, în jurul orei 19:00, pompierii militari au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un autoturism în satul Ciuta, comuna Obreja. La fața locului s-a deplasat un echipaj de pompieri din cadrul Detașamentului Caransebeș, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă. În urma evenimentului, produs, cel mai probabil, din cauza unui scurtcircuit electric, au ars bateria și portbagajul autoturismului. Din fericire, nu s-au înregistrat victime.
Totodată, pompierii au acționat pentru stingerea unui incendiu de vegetație în satul Moceriș, comuna Lăpușnicu Mare, în urma căruia au fost afectate aproximativ 25 ha de teren.
Nu uitați! Arderea vegetației uscate este strict interzisă și se sancționează conform prevederilor legale în vigoare!
Misiuni de prim ajutor
În perioada de referință, s-au înregistrat 8 intervenții pentru acordarea primului ajutor calificat și transportarea la spital a persoanelor cu diverse afecțiuni medicale.
În continuare, pompierii militari cărășeni rămân la datorie, 24 de ore din 24, pentru gestionarea operativă a situațiilor de urgență și acordarea de ajutor persoanelor aflate în dificultate.
Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro și aplicația de mobil DSU care poate fi descărcată gratuit de pe App Store și Google Play.