Peste 600 de politisti de frontieră vor fi la datorie, zilnic, în perioada Rusaliilor
dispozitivului de supraveghere și control la frontiera de stat.
Polițiștii de frontieră acționează alături de celelalte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne, în vederea asigurării unui climat de ordine și siguranța publică în zona de competență.
În această perioadă, atât în punctele de trecere a frontierei, cât și în zona de frontieră – 30 km interior de la linia de frontieră, peste 600 de polițiști de frontieră desfășoară zilnic, la nivelul inspectoratului, activități de supraveghere și control la frontiera de stat, precum și pentru prevenirea și combaterea infracționalității transfrontaliere.
Din experiența anilor anteriori, este preconizată o creștere a valorilor de trafic în punctele importante de trecere a frontierei, sens in care, în funcție de dinamica traficului, au fost dispuse măsuri pentru suplimentarea arterelor de control pana la capacitatea maximă permisă de infrastructura fiecarui punct de trecere, respectiv suplimentarea personalului.
Tot pentru fluidizarea traficului la granițele României, reprezentanții Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Timișoara mențin permanent legătura cu autoritățile de frontieră din statele vecine, alături de care se efectuează controlul de frontieră, în vederea dispunerii unor măsuri comune.
Pentru evitarea aglomerărilor, recomandăm participanților la trafic tranzitarea tuturor punctelor de frontieră existente la graniță, astfel încât să se preîntâmpine apariția suprasolicitărilor doar a unora dintre acestea, din cauza unui număr mare de călători, într-un timp foarte scurt.
Recomandăm pregătirea din timp a documentelor de călătorie pentru efectuarea formalităților de frontieră cu celeritate și verificarea documentelor necesare cetățenilor români minori la ieșirea din țară. Informare corectă și completă, din surse oficiale (condiții călătorie state tranzitate/ destinație)
Consultarea aplicației Trafic on-line, disponibilă pe pagina de internet a instituțieipolitiadefrontiera.ro.
În prezent, prin punctele de frontieră din zona de responsabilitate a ITPF Timișoara, traficul pentru autoturisme și mijloacele de transport marfă se desfășoară în condiții normale, fără a se înregistra timpi de așteptare.