5 ani.
Polițiștii de imigrări din cadrul Centrului de Cazare a Străinilor luați în Custodie Publică Arad au
desfășurat, ieri, 2 august a.c., o misiune de îndepărtare sub escortă de pe teritoriul României, pentru
3 cetățeni străini, din Bangladesh, toți bărbați, cu vârste cuprinse între 23 și 44 de ani, aflați în
custodie publică.
Cetățenii străini au intrat legal în România, în scop de muncă, însă, la scurt timp de la sosirea în țară
au părăsit locul de muncă, nerespectând astfel scopul pentru care au primit dreptul de ședere în țara
noastră. Pe numele acestora a fost instituită măsura de returnare sub escortă, fiind luați în custodie
publică în cadrul Centrului de Cazare a Străinilor Luați în Custodie Publică Arad, până la
îndepărtare.
Astfel, în cursul serii trecute, cetățenii străini au fost conduși până la punctul de trecere a frontierei
de stat – Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj, de unde au părăsit România cu o cursă de linie
către țara de origine.
Totodată, la ieșirea din țară, pe numele acestora, a fost instituită măsura de nepermiterea intrării în
România, pentru o perioadă de 5 ani, în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 194/2002 privind
regimul străinilor în România, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Acțiunea polițiștilor de imigrări a beneficiat de sprijinul jandarmilor din cadrul Inspectoratului
Județean de Jandarmi Arad.